Guvernul a adoptat, vineri seară, cinci dintre cele șase proiecte incluse în Pachetul 2 de reforme, urmând ca proiectul privind administrația publică să fie discutat și adoptat într-o nouă ședință programată duminică. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul își va asuma răspunderea luni în Parlament pentru întregul pachet legislativ.
Ședința de guvern a fost amânată de trei ori pe parcursul zilei, după ce Consiliul Economic și Social (CES) și Consiliul Legislativ au transmis avizele necesare. CES a emis un aviz favorabil pentru pachet, însă Consiliul Legislativ a atras atenția că angajarea răspunderii guvernamentale ar putea fi neconstituțională, avertizând că legea riscă să fie contestată la Curtea Constituțională.
„În această seară am avut o ședință extraordinară, în care Guvernul României a adoptat cinci dintre cele șase proiecte din Pachetul 2 de reforme. Pentru al șaselea proiect, cel privind administrația publică, ne propunem adoptarea lui duminică, într-o nouă ședință de guvern. Am făcut azi un pas înainte pentru îndreptarea unor inechități și pentru o reformă necesară, prin care punem bazele unui stat corect, care își respectă cetățenii”, a transmis premierul Ilie Bolojan.
Reformele aprobate
Executivul a adoptat următoarele cinci proiecte:
Reforma pensiilor magistraților – menține actualele procente de calcul, dar modifică procedurile tehnice;
- Plafonul de 70% din venitul net se menține, în pofida presiunilor venite din interiorul sistemului judiciar.
- Vârsta standard de pensionare va fi aliniată gradual cu cea din sistemul public, ajungând la 65 de ani până în 2036
- Etapizarea creșterii vârstei se face pe durata a 10 ani.
- Se introduc reguli mai stricte privind cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.
!!! Consiliul Legislativ a dat aviz negativ – vezi AICI motivarea
E-94_250830_075044 by b3b3_niko
Reforma sistemului de sănătate – managerii spitalelor vor avea contracte cu indicatori de performanță, iar șefii caselor județene de asigurări vor fi selectați pe criterii de experiență managerială;
E-95_250830_075146 by b3b3_niko
Reforma companiilor de stat – se reduc indemnizațiile și numărul de membri din consiliile de administrație;
E-96_250830_075224 by b3b3_niko
Reforma instituțiilor autofinanțate (ASF, ANCOM, ANRE) – optimizarea cheltuielilor și a organigramei: Reorganizarea autorităților ASF, ANRE și ANCOM;
- Reduceri de personal de până la 20% în toate cele trei instituții;
- Scăderea salariilor conducerii cu 30%;
- Limitarea mandatelor membrilor consiliilor de conducere la maximum două.
E-98_250830_075406 by b3b3_niko
Reforma fiscală și insolvența – eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 2026, noi reguli privind capitalul social și transparența financiară, precum și măsuri suplimentare pentru reducerea evaziunii.
E-98_250830_075406 by b3b3_niko
Printre modificările fiscale aprobate se numără și:
- Creșterea taxării câștigurilor din bursă și impozitarea suplimentară a criptomonedelor;
- Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE;
- Obligația companiilor de a avea conturi bancare dedicate, pentru a combate evaziunea.
Proiectul privind administrația publică – amânat
Singura reformă care nu a fost adoptată vineri vizează administrația publică locală. Reducerea cu 25% a personalului din primării a generat dispute între partide și amenințări cu greve din partea sindicaliștilor. Decizia finală urmează să fie luată duminică.
”Foarte probabil vom avea o nouă şedinţă de guvern ca să urmează şi acest pachet procedura iar la finalul săptămânii viitoare toate cele şase pachete să fie adoptate”, a precizat şeful Executivului.
Premierul Bolojan a precizat că luni Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe întregul pachet legislativ.
Source URL: https://www.stiripesurse.ro/bolojan-impinge-pachetul-2-cu-forta-se-schimba-taxele-impozite-mai-mari-taxe-noi-si-controale-stricte-ce-ne-asteapta-din-2026-documente_3806036.html
