Marcel Ciolacu: Salariul minim brut se majorează pentru peste 1,8 milioane de angajaţi

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că, de luni, pentru 1,8 milioane de angajaţi, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei, această majorare permiţând ca, de la 1 ianuarie 2025, să fie implementat salariul minim european.

„În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 800 de lei. Azi avem cu 2.900 de lei mai mult, adică o creştere de 363%! Iar 84% din această creştere din ultimul deceniu s-a realizat cu PSD la guvernare. Salariul minim net a crescut în 10 ani cu 293%, de la 601 lei la finalul anului 2013, la 2.363 lei în prezent. Da, au crescut şi preţurile. Conform INS, în cei 10 ani preţurile s-au majorat în medie cu 53,26%, ceea ce indică o creştere reală, peste inflaţie, a salariului minim net cu 157%”, a scris Ciolacu pe Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului social-democrat, prezenţa PSD la guvernare este acum o garanţie fermă a creşterii nivelului de trai, în special pentru persoanele cu venituri mici – salariaţi plătiţi cu salariu minim sau pensionari.

„Majorarea de astăzi este cu atât mai importantă cu cât ea ne permite ca, de la 1 ianuarie 2025, să implementăm salariul minim european, ceea ce înseamnă că cel mai mic salariu din România va reprezenta aproximativ jumătate din salariul mediu pe economie”, a precizat premierul. 

Editor : Liviu Cojan

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/marcel-ciolacu-salariul-minim-brut-se-majoreaza-pentru-peste-18-milioane-de-angajati-2845557


Analyse


2025-03-18 20:33:10

General Sentiment: positive (score: 0.6 magnitude: 1.2)

Subject: Majorare salariu minim brut

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • PSD: positive (score: 0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • salariu minim brut: positive (score: 0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • 1 ianuarie 2025: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • INS: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Marcel Ciolacu anunta majorarea salariului minim brut pentru 1,8 milioane de angajati, in principal din sectorul privat, de la 3.300 la 3.700 de lei, cu scopul de a implementa salariul minim european pana in 2025.

Summary: Premierul Marcel Ciolacu a anuntat ca salariul minim brut va creste de la 3.300 la 3.700 de lei pentru 1,8 milioane de angajati, majoritar din sectorul privat. Aceasta crestere este parte a unui plan de implementare a salariului minim european pana la 1 ianuarie 2025. Ciolacu a subliniat ca, in ultimii 10 ani, salariul minim brut a crescut cu 363%, iar salariul minim net cu 293%, in timp ce preturile au crescut cu 53,26%, indicand o crestere reala a salariului minim net cu 157%. PSD, aflat la guvernare, este vazut ca o garantie a cresterii nivelului de trai.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.