Ponta: Am primit rezultatul negativ la testul COVID-19. Unii au încercat să mă împiedice să merg prin țară

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat, pe Facebook, că nu are COVID-19, în urma rezultatului negativ la testul făcut “în această dimineață”. Acesta spune că este “o mare mizerie campania pur politică prin care unii au încercat să mă împiedice să mai merg prin țară și să sprijin candidații PRO România”. Ponta intrase în contact cu Robert Negoiță, care spunea că are COVID.

“Am primit rezultatul negativ al testului Covid 19 efectuat în această dimineață/ mă bucur pentru familia mea, prietenii și toți cei cu care am intrat în contact în această perioada / mă rog că Dumnezeu să ne țină sănătoși pe toți!

Consider o mare mizerie campania pur politică prin care unii au încercat să mă împiedice să mai merg prin țară și să sprijin candidațîi PRO România ! Dar – ghinion – nu au reușit !”, a scris deputatul, pe Facebook.

Victor Ponta a contestat, din nou, organizarea alegerilor în această perioadă.

“1. Campania electorală și procesul efectiv al Alegerilor ne pun pe toți întru-un pericol major și, evident, care nu era deloc necesar / trebuie să mergem la muncă / copiii trebuie să meargă la Școală / viață economică și socială trebuie să meargă mai departe / dar Alegeri puteam și putem să facem atunci când situația sanitară este sigură / așa adăugăm un risc și povara absolut inutilă pe sistemul de sănătate – pentru niște voturi efemere și, în multe cazuri , irelevante !

2. Guvernul României, în mod intenționat și programat, refuză să crească capacitatea de testare din sistemul public ( sau să deconteze 100% testele în Sistemul privat) / România face într-o zi în Sistemul Public 10% din testele efectuate în Italia, Spania sau Franța ( la o populație de aproape jumătate sau respectiv o treime din aceste țări) / suma datorată în Sistemul privat ( nedecontata de Guvern) descurajează oamenii în a se testa – ceea ce duce la situația în care România a ajuns pe primul loc la numărul de persoane pozitive raportat la cele testate!

3. Mii de oameni se vor contamina și mulți își vor pierde viață din cauza Alegerilor Locale organizate în cea mai proastă perioada ( în același timp cu deschiderea școlilor) / cei care scapă sănătoși încep din 15 Octombrie campania și procedurile pentru Alegerile Parlamentare din Decembrie!

Aici avem de a face cu infracțiunea de «zădărnicirea combaterii bolilor» prevăzută de articolul 352 din Codul Penal – Autorii infracțiunii : Ludovic Orban și Guvernul sau !!!”, arată mesajul transmis de Ponta.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Redactor: Alexandru Costea

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ponta-am-primit-rezultatul-negativ-la-testul-covid-19-unii-au-incercat-sa-ma-impiedice-sa-merg-prin-tara-1364664


Analyse


2025-03-23 05:01:34

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Ponta critica campania politica

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Pro Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Robert Negoita: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Guvernul Romaniei: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • Ludovic Orban: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Health

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Health,Public Safety

Excerpt: Victor Ponta a anuntat ca a primit un rezultat negativ la testul COVID-19 si critica o campanie politica care a incercat sa-l impiedice sa calatoreasca pentru a sprijini candidatii Pro Romania.

Summary: Victor Ponta a anuntat ca a primit un rezultat negativ la testul COVID-19 si a criticat o campanie politica care a incercat sa-l impiedice sa calatoreasca pentru a sprijini candidatii Pro Romania. El a contestat organizarea alegerilor in aceasta perioada, considerand ca acestea pun in pericol sanatatea publica. Ponta a acuzat Guvernul Romaniei de refuzul de a creste capacitatea de testare si a mentionat ca alegerile locale organizate in aceasta perioada sunt periculoase. El a mentionat si infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, acuzand Guvernul si pe Ludovic Orban.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.