Prima reacţie din România, după întâlnirea lui Trump cu Zelenski. Lasconi: O negociere de pace nu înseamnă bullying

În urma discuţiilor tensionate dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski, Elena Lasconi a reacţionat spunând că Uniunea Europeană trebuie să-şi regăsească curajul! Mai mult ca oricând, e momentul să arătăm că ştim să ne apărăm valorile, interesele şi vecinii.

„O negociere de pace NU înseamnă bullying la adresa celui agresat. NU înseamnă intimidare. NU înseamnă şantaj!”, a declarat şefa USR.

Ea a precizat că „Ucraina şi-a câştigat, cu sânge şi cu sacrificii, dreptul de a sta la masa negocierilor cu fruntea sus! Iar Volodimir Zelenski are tot dreptul să vorbească după trei ani de război crunt fără să fie umilit! În Biroul Oval se discuta soarta unui popor care a arătat că îşi apără ţara cu preţul vieţii. Aproape 100.000 de ucraineni au fost ucişi de invadatorul rus, alte câteva milioane de ucraineni au ajuns refugiaţi într-o lume tot mai ostilă. Nici măcar preşedintele SUA nu are dreptul să umilească liderul acestui popor atât de curajos şi să-l laude pe agresor”.

În opinia Elenei Lasconi, „lumea liberă înseamnă solidaritate, nu trădare, nu umilirea celui atacat. Înseamnă apărarea valorilor care ne ţin împreună, nu a celor care ne dezbină! Europa, ai curajul să fii de partea corectă a istoriei!”.

Vezi mai multe articole din categoria politic

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/lasconi-dupa-intalnirea-lui-trump-cu-zelenski-o-negociere-de-pace-nu-inseamna-bullying-22718537


Analyse


2025-02-28 22:19:14

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 2.5)

Subject: Reactie la intalnirea Trump-Zelenski

Entity Sentiment:

  • Elena Lasconi: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Donald Trump: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Volodimir Zelenski: positive (score: 0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Uniunea Europeana: positive (score: 0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • SUA: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Ucraina: positive (score: 0.8 magnitude: 1, occurrence: 2)
  • Biroul Oval: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,War & Conflict

Excerpt: Elena Lasconi reactioneaza la intalnirea dintre Trump si Zelenski, subliniind importanta curajului si solidaritatii europene in fata agresiunii.

Summary: Elena Lasconi a reactionat la intalnirea dintre Donald Trump si Volodimir Zelenski, subliniind ca o negociere de pace nu ar trebui sa implice intimidare sau santaj. Ea a accentuat dreptul Ucrainei de a participa la negocieri fara a fi umilita, mentionand sacrificiile facute de poporul ucrainean in fata agresiunii ruse. Lasconi a indemnat Uniunea Europeana sa isi apere valorile si sa fie de partea corecta a istoriei, subliniind importanta solidaritatii in lumea libera.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.