Marcel CIOLACU: În anul 1991, am vrut să rămân la LONDRA și să rămân în diaspora, dar nu am reușit. Fratele meu a reușit

Marcel Ciolacu și-a dorit ca în anul 1991 a vrut să rămână la Londra, dar nu a reușit. Premierul a făcut această mărturisire la întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii, la Biserica Românească din Londra.

Aș fi dorit mult astăzi să mă adresez dumneavoastră ca și român. Ca și român simplu, cred că mi-ar fi fost mult mai ușor. Aș fi povestit cum, în anul 1991, am vrut să rămân la Londra și să rămân în diaspora, dar eu nu am reușit. Dumneavoastră ați reușit acest lucru. Fratele meu a reușit. A locuit vreo 15 ani în Germania, împreună cu familia.

Aș fi dorit să împărtășesc bucuria că, în sfârșit, statul român se implică și statul român a înțeles că identitatea și valorile nu le poți conserva și fără să fie o legătură clară între comunitate, biserică și tradițiile noastre, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că abordarea statului față de cetățeni a fost una greșită. Însă, acum, „statul a înțeles că trebuie să investească în învățământul dual, să investească în sănătate, pentru că altfel nu avem nicio șansă”, a completat Ciolacu. .

Este nepermis, după ce acest s-a întâmplat în primii ani și am văzut cât de mulți români pleacă, este nepermis ca, după aproape 30 de ani, să începem să avem o dezvoltare a României uniform. Să începem să facem autostrăzi și în Moldova, și în sudul României. Să începem să facem, pentru prima oară, să vorbim de trecerea Carpaților din Moldova spre centrul țării, iară să vorbim despre Comarnic-Brașov și să legăm până la urmă zonele istorice, având în continuare și marea provocare de a lega România de Republica Moldova, de Basarabia.

Este prima oară, când statul a înțeles că trebuie să investească în învățământul dual, să investească în sănătate, pentru că altfel nu avem nicio șansă. Să reușim să vă lămurim de a reveni cât mai mulți acasă.

Marcel Ciolacu menționează că acesta e primul an când au venit mai mulți români în România, decât au plecat.

Vă anunț cu o fărâmă de bucurie, faptul că e primul an când au venit mai mulți români în România decât au plecat. Trebuie să găsim acel liant și acel mijloc, care să ne facă viața mai frumoasă, să fim mai mândri și mai utili. Pentru noi, pentru familiile noastre și pentru țara noastră, încheie premierul Ciolacu.

Premierul se află într-o vizită de lucru în Marea Britanie, unde va avea o întrevedere tête-à-tête cu omologul său britanic, Keir Starmer, miercuri.

CITEȘTE ȘI:

Influenceri folosiți în campania electorală pentru PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI. Plăți ilegale pentru postări politice pe TIKTOK

Referendumul din CAPITALĂ a intrat în linie dreaptă/ PMB a aprobat calendarul de vot, prin hotărâre de CONSILIU

Source URL: https://www.gandul.ro/alegeri-2024/marcel-ciolacu-in-anul-1991-am-vrut-sa-raman-la-londra-si-sa-raman-in-diaspora-dar-nu-am-reusit-fratele-meu-a-reusit-20351983


Analyse


2025-04-05 08:36:49

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1)

Subject: Vizita lui Marcel Ciolacu in Londra

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 6)
  • Londra: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Regatul Unit al Marii Britanii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: positive (score: 0.2 magnitude: 0.4, occurrence: 4)
  • Germania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Keir Starmer: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Marcel Ciolacu a dorit sa ramana la Londra in 1991, dar nu a reusit, spre deosebire de fratele sau. El a subliniat importanta investitiilor in educatie si sanatate pentru Romania.

Summary: Marcel Ciolacu a dezvaluit ca in 1991 a dorit sa ramana la Londra, dar nu a reusit, in timp ce fratele sau a locuit in Germania. In cadrul unei intalniri cu comunitatea romaneasca din Regatul Unit, Ciolacu a subliniat importanta implicarii statului roman in pastrarea identitatii si valorilor prin legaturi cu comunitatea si biserica. Premierul a mentionat ca statul trebuie sa investeasca in educatie si sanatate pentru a dezvolta Romania uniform si a incuraja romanii sa se intoarca acasa. El a anuntat cu bucurie ca, pentru prima data, mai multi romani s-au intors in tara decat au plecat. Ciolacu se afla intr-o vizita de lucru in Marea Britanie, unde se va intalni cu omologul sau britanic, Keir Starmer.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.