Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Senatorii au adoptat, luni, 4 noiembrie a.c., un proiect iniţiat de Guvern privind necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi identificarea de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a unor substanţe în probele realizate din capturile de droguri.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a susținut, în plen, că acest proiect de act normativ va da Poliţiei şi DIICOT un instrument mai eficient în lupta împotriva drogurilor, potrivit Agerpres.

“Acest proiect de lege al Guvernului face parte dintr-o bătălie mai largă pe care trebuie să o ducem cu toţii, ca societate, împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Avem, pe de o parte, tratarea tinerilor care ajung, din păcate, să consume droguri ca pacienţi şi nu ca infractori, pe de altă parte, trebuie să dăm un instrument mai puternic, mai adecvat, Poliţiei şi DIICOT-ului, pentru a face faţă celor care produc substanţe interzise. Suntem nevoiţi ca, la anumite intervale de timp, să punem pe o listă aceste substanţe care au efecte distrugătoare asupra celor care ajung să le consume. E doar un instrument pe care Poliţia îl va avea la îndemână pentru a fi mai eficientă în această bătălie împotriva drogurilor”, a transmis Cazanciuc.

Proiectul de lege adoptat completează tabelele-anexă nr.I -III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Acesta urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/senatul-a-adoptat-un-proiect-de-lege-privind-2399350.html


Analyse


2025-03-11 03:58:37

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Controlul medicamentelor stupefiante

Entity Sentiment:

  • Senatul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Robert Cazanciuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Inspectoratul General al Politiei Romane: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • DIICOT: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea nr. 143/2000: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law

Language: romanian

Safety Moderation: Illicit Drugs,Politics,Legal

Excerpt: Senatul a adoptat un proiect de lege pentru controlul medicamentelor cu substante stupefiante si psihotrope, oferind Politiei si DIICOT un instrument mai eficient in lupta impotriva drogurilor.

Summary: Senatul a adoptat un proiect de lege initiat de Guvern pentru controlul medicamentelor care contin substante stupefiante si psihotrope. Proiectul, sustinut de senatorul PSD Robert Cazanciuc, va oferi Politiei si DIICOT un instrument mai eficient in lupta impotriva drogurilor. Acesta completeaza tabelele-anexa la Legea nr. 143/2000 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.