Partidele lui Ponta și Meleșcanu vor primi peste 9 milioane de lei de la buget în 2020

Partidele lui Ponta și Meleșcanu vor primi peste 9 milioane de lei de la buget în 2020

PRO România, partidul lui Victor Ponta, va încasa aproape 8 milioane de lei subvenție de la stat în acest an, iar Forța Națională, formațiunea lui Teodor Meleșcanu, va primi peste 1,2 milioane lei, potrivit estimărilor Autorității Electorale Permanente. 

Cele două partide nu beneficiau de subvenție până acum, însă modul de acordare a acesteia a fost schimbat de  Guvern printr-un amendament acceptat la Legea bugetului de stat.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, marți, într-un comunicat, valoarea subvenţiilor acordate partidelor politice în luna ianuarie, precum şi totalul subvenţiilor estimate pentru anul 2020.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) amintește că, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 5/2020 bugetului de stat pe anul 2020, prin derogare de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvenţiile acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorităţii se acordă pe baza numărului total de parlamentari înscrişi în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020, scrie G4media.ro

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/partidele-lui-ponta-si-melescanu-vor-primi-peste-9-milioane-de-lei-de-la-buget-in-2020_5e306c3bfb82d2710b55e604


Analyse


2025-04-03 04:10:12

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Subventii partide politice 2020

Entity Sentiment:

  • PRO Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Forta Nationala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Teodor Melescanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Autoritatea Electorala Permanenta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea bugetului de stat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea nr. 5/2020: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea nr. 334/2006: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • G4media.ro: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Finance

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Partidele PRO Romania si Forta Nationala vor primi subventii de la bugetul de stat in 2020, conform estimarilor Autoritatii Electorale Permanente.

Summary: Partidele PRO Romania si Forta Nationala vor primi subventii de la bugetul de stat in 2020, conform estimarilor Autoritatii Electorale Permanente. PRO Romania, condus de Victor Ponta, va primi aproape 8 milioane de lei, iar Forta Nationala, condusa de Teodor Melescanu, va primi peste 1,2 milioane de lei. Aceste subventii sunt acordate in baza numarului de parlamentari inscrisi in fiecare partid la 1 ianuarie 2020, conform Legii nr. 5/2020.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.