Nădlac

ANUNȚ Ministrul de Interne: Nădlac 2 va fi ÎNCHIS pentru transportul de persoane, rezervat doar transportului de marfă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat joi, în ședința de Guvern, că punctul de trecere Nădlac 2 ar putea fi rezervat strict transportului de marfă, scrie realitateadearad.net.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că urmează să aibă o discuţie cu omologul său de la Budapesta pentru o posibilă folosire a punctului de frontieră Nădlac 2 strict pentru transportul de marfă.

„Pentru varianta Nădlac 2 (…) o să am o convorbire cu ministrul de interne din Ungaria, astfel încât să separăm traficul de marfă de pe culoarul verde şi autoturismele să le reorientăm spre alte puncte de trecere a frontierei, fie Nădlac 1 sau ceea ce optează partea maghiară, în sensul în care vom elibera din punctul de trecere Nădlac 2 rezervat strict pentru marfă”, a spus ministrul în debutul şedinţei de guvern.

El a apreciat că „ar fi binevenită” o ordonanţă militară prin care să fie eliminată obligativitatea completării chestionarelor de către şoferii străini, stabilindu-se în schimb un interval maxim în care să fie tranzitat teritoriului românesc de către camioanele care trec spre Bulgaria şi Turcia.

„Aşadar, nu mai completează chestionarul, semnează doar declaraţia că în 48 de ore părăsesc România, cu amendamentul că se opresc doar în staţiile de benzină şi parcările impuse prin acel coridor verde de către Ministerul Transporturilor”, a mai spus Vela.

În replică, prim-ministrul Ludovic Orban a spus că declaraţia trebuie simplificată şi pentru şoferii români: „Trebuie scoase anumite lucruri din declaraţie, de exemplu obligaţia de a se duce pe cel mai scurt drum la locul de izolare, pentru că întâi şoferul se duce să descarce marfa, dacă vine cu marfa. Or, chestiunea asta trebuie clarificată, dar le discutăm în detaliu”.

El a apreciat de asemenea că este importantă oferirea unor clarificări în ce priveşte prevederile articolului 4 din Ordonanţa militară referitoare la şoferii de pe mijloacele de transport de peste 2,4 tone.

„În următoarea Ordonanță Militară, vom da o prevedere prin care să eliminăm chestionarul ce trebuie completat de șoferii care sunt în tranzit rutier spre Bulgaria și Turcia”, a declarat Marcel Vela. Citește continuarea pe realitateadearad.net

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/anunt-ministrul-de-interne-nadlac-2-va-fi-inchis-pentru-transportul-de-persoane-rezervat-doar-transportului-de-marfa_5e8626170905f466314b3c53


Analyse


2025-04-03 23:02:38

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Restrictii la Nadlac 2

Entity Sentiment:

  • Marcel Vela: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Nadlac 2: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 4)
  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Budapesta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Bulgaria: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Turcia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Transportation

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat ca punctul de trecere Nadlac 2 va fi rezervat transportului de marfa, discutand cu omologul din Ungaria pentru a separa traficul de marfa de autoturisme.

Summary: Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat ca punctul de trecere Nadlac 2 va fi rezervat exclusiv transportului de marfa, urmand sa discute cu omologul sau din Ungaria pentru a separa traficul de marfa de autoturisme. Vela a propus eliminarea obligativitatii completarii chestionarelor de catre soferii straini, stabilind un interval maxim de tranzit pentru camioanele care trec spre Bulgaria si Turcia. Prim-ministrul Ludovic Orban a subliniat necesitatea simplificarii declaratiilor pentru soferii romani si clarificarea prevederilor referitoare la soferii de transport de peste 2,4 tone.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.