Rareș Bogdan

Rareș Bogdan: Observ o timorare nepermisă a Parchetelor la adresa clasei politice; îi invit să iasă din vacanță

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, joi, la Piatra-Neamţ, că observă o timorare “nepermisă” a Parchetelor în ceea ce înseamnă anchetarea clasei politice, indiferent de partid.

“În mod normal, în democraţie, hoţii stau la puşcărie. În România este democraţie, dar o parte din hoţi nu stau la puşcărie, stau în funcţii publice, pentru că au fost aleşi la un moment dat. Este extrem de important ca lucrurile să fie extrem de clar înţelese şi extrem de bine aşezate, ca oamenii să îşi recâştige încrederea în clasa politică şi în politicieni. În momentul în care cineva jefuieşte bugetul public şi este dovedit că a furat, a gestionat prost, a direcţionat bani către firme de casă, clientelare, locul lui nu poate fi decât la puşcărie. În România, situaţia este uşor ciudată, iar în momentul acesta observ o timorare – şi o spun extrem de clar – nepermisă din partea Parchetelor la adresa clasei politice şi administrative din România. Repet ca să fie foarte clar: observ o timorare nepermisă şi îi invit pe plângerile care sunt făcute şi pe sesizările cetăţenilor şi să iasă din vacanţă”, a declarat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL se află în judeţul Neamţ în cadrul unor acţiuni de susţinere la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ a lui Mugur Cozmanciuc şi a candidaţilor liberali pentru alegerile locale din 27 septembrie. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/rares-bogdan-observ-o-timorare-nepermisa-a-parchetelor-la-adresa-clasei-politice-ii-invit-sa-iasa-din-vacanta_5f5a13780383943e1c0a26e9


Analyse


2025-03-21 07:54:37

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)

Subject: Critica Parchetelor de catre Rares Bogdan

Entity Sentiment:

  • Rares Bogdan: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Parchete: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • clasa politica: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Mugur Cozmanciuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Consiliul Judetean Neamt: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • alegeri locale: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Rares Bogdan critica Parchetele pentru lipsa de actiune impotriva clasei politice.

Summary: Rares Bogdan, prim-vicepresedintele PNL si europarlamentar, a criticat Parchetele din Romania pentru lipsa de actiune in anchetarea clasei politice, indiferent de partid. El a subliniat ca, in mod normal, hotii ar trebui sa fie la inchisoare, dar in Romania unii dintre ei ocupa functii publice. Bogdan a invitat Parchetele sa actioneze pe baza plangerilor si sesizarilor cetatenilor si sa iasa din ‘vacanta’. El se afla in judetul Neamt pentru a sustine candidatii liberali la alegerile locale din 27 septembrie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.