PNL vs PSD

PNL: Va fi adoptată o decizie prin care să nu existe niciun fel de alianţe cu partidul trecutului – PSD

Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a anunţat că Biroul Politic Naţional urmează să adopte, într-o şedinţă miercuri, o decizie prin care să nu existe niciun fel de alianţe cu PSD.

 

 

„În cadrul discuţiilor avute cu preşedintele PNL am luat decizia, pe care o vom adopta şi în cadrul Biroului Politic Naţional de miercuri, să nu existe niciun fel de alianţă cu partidul trecutului, cu PSD. Este o decizie pe care o vom adopta, miercuri, în cadrul BPN”, a anunțat, luni, secretarul general al PNL.

Din numărătoarea paralelă a voturilor reiese că PNL va avea peste 1.300 de primari la nivelul României, a mai declarat Robert Sighiartău.

„Din rezultatele parţial pe care noi le avem, PNL are un scor de peste 34%, un procent istoric pentru partidul nostru, după 30 de ani de la Revoluţie. De asemenea, am făcut o analiză şi pe celelalte partide şi am văzut că PSD se situează undeva în jurul cifrei de 30%, iar Uniunea Salvaţi România este undeva la 13%. Cam acestea sunt datele parţiale, în acest moment, pe ceea ce înseamnă numărătoarea paralelă a PNL”, potrivit secretarului general al PNL.

„Vreau, încă o dată, să le mulţumesc tuturor candidaţilor la funcţia de primar, din datele noastre reiese faptul că vom avea 1.300 de primari la nivelul României. La fel, o cifră istorică pentru PNL.

Însă, toată consideraţia noastră este, astăzi, pentru români care s-au prezentat la vot, pentru că ne-au acordat încrederea lor şi au dat, până la urmă, un gir şi un cec în alb filozofiei liberale de dezvoltare, de modernizare a administraţiilor locale. Aşa cum, deja, PNL a demonstrat în comunităţile pe care le conduce”, a mai spus Robert Sighiartău, luni, într-o conferinţă de presă.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/pnl-anunt-de-ultima-ora-va-fi-adoptata-o-decizie-prin-care-sa-nu-existe-niciun-fel-de-aliante-cu-partidul-trecutului-psd_5f722b0684787a28143b13e7


Analyse


2025-03-21 14:50:44

General Sentiment: positive (score: 0.4 magnitude: 1.5)

Subject: PNL nu va colabora cu PSD

Entity Sentiment:

  • PNL: positive (score: 0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 6)
  • Robert Sighiartau: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • PSD: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Uniunea Salvati Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PNL a decis sa nu faca aliante cu PSD, conform anuntului secretarului general Robert Sighiartau. PNL a obtinut un scor istoric de peste 34% si va avea peste 1.300 de primari in Romania.

Summary: Secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, a anuntat ca Biroul Politic National va adopta o decizie de a nu forma aliante cu PSD. PNL a obtinut un scor de peste 34% si va avea peste 1.300 de primari in Romania, un rezultat istoric. Sighiartau a multumit romanilor pentru increderea acordata si a subliniat importanta filozofiei liberale de dezvoltare si modernizare a administratiei locale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.