Alexandru Rafila/sursa foto: INQUAM

Alexandru Rafila: „În noiembrie 2020 am avut cea mai mare mortalitate înregistrată în România de la cel de-al doilea Război Mondial încoace”

Reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a precizat, în cadrul unei conferinței Profit Health Forum, că luna noiembrie a anului 2020 a reprezentat momentul cu cea mai mare mortalitate în România, de la cel de-al doilea Război Mondial încoace.

Alexandru Rafila: ”În luna noiembrie a anului trecut am avut cea mai mare mortalitate înregistrată în România de la cel de-al doilea Război Mondial încoace – mortalitate lunară. Lucrul acesta, de fapt, ne arată că există în continuare vulnerabilități la nivelul sistemului de sănătate și avem ocazia acum să încercăm să abordăm aceste lucruri”.

Numărul deceselor din primele 11 luni ale anului 2020 a fost mai mare cu peste 23.000 de persoane față de perioada similară din 2019. Acest lucru a fost evidențiat în datele raportului transmis de Institutul Național de Statistică.

Mai mult, începând din luna iunie 2020, în fiecare lună numărul deceselor a fost mai ridicat decât în 2019. Iar în noiembrie 2020, diferența a fost mult mai mare mare. Conform Hotnews, numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769, față de puțin peste 20.000 în noiembrie 2019.

 

 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/alexandru-rafila-in-noiembrie-2020-am-avut-cea-mai-mare-mortalitate-inregistrata-in-romania-de-la-cel-deal-doilea-razboi-mondial-incoace_606b0dae8a00fe1f765c1972


Analyse


2025-03-31 06:56:30

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Mortalitate ridicata in Romania

Entity Sentiment:

  • Alexandru Rafila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Organizatia Mondiala a Sanatatii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Institutul National de Statistica: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • noiembrie 2020: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • al doilea Razboi Mondial: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Health
  • Statistics
  • Public Safety

Language: romanian

Safety Moderation: Death,Health,Public Safety

Excerpt: Alexandru Rafila a declarat ca in noiembrie 2020 Romania a inregistrat cea mai mare mortalitate de la al doilea Razboi Mondial, subliniind vulnerabilitatile sistemului de sanatate.

Summary: Alexandru Rafila, reprezentantul Romaniei la Organizatia Mondiala a Sanatatii, a declarat ca in noiembrie 2020 Romania a inregistrat cea mai mare mortalitate lunara de la al doilea Razboi Mondial. Acest lucru evidentiaza vulnerabilitatile sistemului de sanatate. In primele 11 luni ale anului 2020, numarul deceselor a fost cu peste 23.000 mai mare fata de aceeasi perioada din 2019, conform datelor Institutului National de Statistica. Incepand din iunie 2020, numarul deceselor a fost constant mai ridicat decat in 2019, cu un varf in noiembrie 2020, cand s-au inregistrat 34.769 de decese, comparativ cu putin peste 20.000 in noiembrie 2019.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.