Președintele Camerei Deputaților - Ludovic Orban

Ludovic Orban, după eșecul MOȚIUNII PSD: „S-a dovedit a fi un balon de săpun. Coaliția guvernează în continuare”

Ludovic Orban – președintele Camerei Deputaților a declarat, marți, că moțiunea de cenzură a fost „un balon de săpun”.

„Aşa cum am spus de la depunerea moţiunii de cenzură s-a arătat a fi un balon de săpun. Astăzi s-a spart balonul de săpun. Moţiunea de cenzură a căzut la o diferenţă de voturi foarte mare faţă de numărul de voturi necesar pentru adoptarea moţiunii de cenzură, adică 201 voturi pentru, faţă de 234 voturi necesare pentru adoptarea moţiunii. Coaliţia guvernează în continuare şi aplicăm programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa Parlamentului şi a românilor că îl punem în practică. C

a preşedinte al PNL am propus şi s-a aprobat ca parlamentarii din coaliţie să fie prezenţi şi să nu voteze şi exact cum am hotărât niciun parlamentar din coaliţie nu a votat moţiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban imediat după ce moțiunea a picat la vot în Parlament.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată “România eşuată. Recordul “fantastic” al Guvernului Cîţu” a fost respinsă, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunind 201 voturi.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/ludovic-orban-dupa-esecul-motiunii-psd-sa-dovedit-a-fi-un-balon-de-sapun-coalitia-guverneaza-in-continuare_60db38193cbb4c4fe2399552


Analyse


2025-03-21 06:55:16

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.3)

Subject: Esecul motiunii de cenzura PSD

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PSD: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Coalitia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Guvernul Citu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ludovic Orban a declarat ca motiunea de cenzura initiata de PSD a fost un esec, descriind-o ca un balon de sapun. Motiunea a fost respinsa cu 201 voturi, sub pragul necesar de 234 voturi. Coalitia guverneaza in continuare.

Summary: Ludovic Orban a declarat ca motiunea de cenzura initiata de PSD a fost un esec, descriind-o ca un balon de sapun. Motiunea a fost respinsa cu 201 voturi, sub pragul necesar de 234 voturi. Coalitia guverneaza in continuare si aplica programul de guvernare. Orban a mentionat ca parlamentarii din coalitie nu au votat motiunea, conform deciziei PNL. Motiunea intitulata ‘Romania esuata. Recordul fantastic al Guvernului Citu’ a fost respinsa de plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.