Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat marți, 14 februarie, în calitate de vorbitor principal, la reuniunea deschisă a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
Șeful diplomației române a
participat la eveniment atât în calitate de ministru al afacerilor externe al
României, cât și de co-președinte al Grupului de Studiu al Comisiei de Drept
Internațional a ONU privind creșterea nivelului mărilor și oceanelor în relație
cu dreptul internațional, la invitația Președinției malteze a Consiliului de
Securitate.
Tema dezbătută s-a numit „Amenințări la adresa păcii și securității
internaționale: creșterea nivelului mărilor și oceanelor – implicații pentru
pacea și securitatea internaționale”, iar la eveniment au mai participat Secretarul
General ONU, António Guterres, și Președintele Adunării Generale ONU, Csaba
Kőrösi.
Reuniunea a fost prezidată de
ministrul afacerilor externe al Maltei, Ian Borg, în calitate de Președinție a
CS ONU. Peste 70 de state și organizații internaționale au participat la
eveniment.
Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat implicațiile
grave pe care fenomenul global al creșterii nivelului mărilor și oceanelor le
are deja sau le-ar putea avea asupra întregii comunități internaționale,
inclusiv în ceea ce privește pacea și securitatea la nivel global, în special
asupra statelor insulare mici și a statelor costiere.
Totodată, a reliefat necesitatea de a preîntâmpina
riscurile generate de creșterea nivelului mărilor și oceanelor atât din
perspectiva necesității de a ajusta politicile existente în materie, cât și
prin intermediul aplicării dreptului internațional în domeniu. În acest
context, șeful diplomației a subliniat existența unei răspunderi comune a
comunității internaționale în combaterea efectelor negative ale acestui
fenomen.
„Prezentarea șefului diplomației române s-a bucurat de
o largă reacție în rândul majorității statelor membre ale CS ONU și
participante la eveniment, care au exprimat apreciere pentru
evidențierea implicațiilor creșterii nivelului mărilor și oceanelor asupra
păcii și securității internaționale și a propunerilor concrete prin care
comunitatea internațională poate răspunde unora dintre acestea, avansate de
Grupul de Studiu al Comisiei de Drept Internațional a ONU co-prezidat de
ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu”,
potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/bogdan-aurescu-a-prezentat-la-onu-implicatiile-2242376.html