Dan Diaconescu a fost adus joi la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul primarului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie
Dan Diaconescu a fost adus joi la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul primarului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani.
“În perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un ‘comision’ de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de omul de afaceri, pe de altă parte”, potrivit DNA.
“Comisionul” respectiv a fost plătit de către omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) și al unei alte persoane apropiate lor, spun procurorii.
CONTINUAREA PE AGERPRES!
Source URL: https://observatornews.ro/politic/dan-diaconescu-audiat-la-dna-ca-martor-in-dosarul-lui-vanghelie-152174.html
Analyse
2025-03-21 13:33:52
General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)
Subject: Audiere Dan Diaconescu la DNA
Entity Sentiment:
- Dan Diaconescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Marian Vanghelie: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
- DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Dumitru Marin: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
- Mircea-Sorin Niculae: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics,Legal
Excerpt: Dan Diaconescu a fost audiat la DNA ca martor in dosarul lui Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5, acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani.
Summary: Dan Diaconescu a fost audiat la DNA ca martor in dosarul lui Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5, acuzat de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani. Vanghelie ar fi ajutat un om de afaceri sa obtina contracte publice in schimbul unui comision de 20% din valoarea contractelor.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.