Numirea unui nou președinte al Autorității Electorale Permanente rămâne sub semnul întrebării: PNL se opune variantei Toni Greblă, în timp ce PSD speră să convingă partidul lui Ciucă până marți după-amiază, când e plenul reunit.
Partidele Puterii
sunt pe poziții diferite în ceea ce privește numirea unui nou președinte al
Autorității Electorale Permanente (AEP). Deși Comisiile juridice i-au dat aviz
pozitiv lui Toni Greblă, liberalii s-au sucit și au cerut o amânare a votului
din plen, în urmă cu două săptămâni. Timpul a trecut, iar situația nu s-a
îndreptat, susțin surse politice atât din PNL, cât și din PSD, formațiune care
insistă cu varianta Greblă la AEP.
Liberalii sunt cei
care nu văd cu ochi bunii numirea lui Toni Greblă, fost parlamentar PSD, apoi
susținut la Curtea Constituțională, Consiliul Legislativ sau la prefectura
Bucureștiului, considerat „un politruc“. Numirea lui Greblă e evaluată ca
„riscantă“ de liberali, susțin surse de la vârful PNL, dat fiind că 2024 e an
electoral, cu patru rânduri de alegeri (europarlamentare, locale, prezidențiale
și locale), fiind în joc și multe milioane de euro, pompate de partide în
campanie.
Potrivit
informațiilor „Adevărul“, PNL a și vorbit în Coaliție despre profilul unor
persoane care ar asigura echidistanța, cum ar fi Cristian Pîrvulescu
(politolog) sau Alexandru Radu (politolog, care a mai fost vicepreședinte în
perioada 2004-2007). Un al treilea nume văzut ca acceptabil e sociologul Alfred
Bulai, care e perceput cu o viziune mai de stânga politică. Dar varianta
numelui final trebuie să vină de la PSD, care și-a arogat dreptul de a avea ultimul
cuvânt privind propunerea, dat fiind că înainte fusese numit un om al lor – Constantin
Mitulețu-Buică.
Liberalii nu au
primit până în prezent undă verde pentru o eventuală susținere a lui Greblă, în
cazul care PSD insistă cu punerea pe ordinea de zi a plenului reunit a acestui
punct, au preciza mai multe surse de la vârful PNL. „Suntem în contact cu
premierul și ceilalți lideri. La cum arată situația, va fi în continuare blocaj“,
a subliniat un vicepreședinte al PNL pentru „Adevărul“. În formațiunea liberală
e o presiune mare pentru neacceptarea în niciun caz a lui Greblă.
În PSD e tăcere
totală pe subiect în speranța că rezolvă cazul Greblă. Deși contactați pe
această temă, niciun lider de grup nu a oferit un răspuns pe tema ședinței
de plen. De asemenea, liniște a fost și la nivel de conducere a Senatului. Surse din
interiorul PSD susțin că negociază cu conducerea PNL, în special cu Nicolae
Ciucă, până pe ultima sută de metri.
Fără prea multe
probleme din punct de vedere al validării sunt numirile pentru alte funcții. De
exemplu, pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul
Curții de Conturi, favorită și susținută de Coaliție e Camelia Pricopie, soție
a rectorului SNSPA, Remus Pricopie. Contracandidatul e Cătălin Ghinăraru,
propus de AUR. Camelia Pricopie este angajată a Băncii Naționale a României din
2012, iar anterior a lucrat pe fonduri structurale în cadrul Uniunii Executive
de Finanțare a Învățământului Superior – Cercetării, Dezvoltării și Inovării.
Aceasta ar urma să ocupe funcția lăsată vacantă de Niculae Bădălău, după
demisia acestuia, survenită în urma trimiterii în judecată pentru trafic de
influență și dare de mită.
Și validarea noii
șefe a Consiliului Național al Audiovizualului e o formalitate. Plenul CNA a
ales-o președintă pe Monica Gubernat, susținută pe filieră PSD, iar acum mai e
nevoie de încuviințarea Parlamentului.
Autosabotarea
Puterii
În prezent, plenul
reunit al Camerei Deputaților și al Senatului mai are de stabilit și două
persoane pentru funcțiile de consilier din cadrul Consiliului Național pentru
Combaterea Discriminării. În urma unei decizii a CCR din 22 februarie, a fost declarată
neconstituțională hotărârea Parlamentului pentru ultimii doi membri. Mai
precis, magistrații CCR au invalidat noile numiri pentru că deși Parlamentul
știa că trebuie ca unul dintre cei doi – Sulyman Secyl și Cătălin Raiu – să
aibă studii de specialitate (licență în științe juridice), Coaliția a votat doi
oameni care nu corespundeau acestui criteriu.
Toți președinții
AEP, de la înființare până în prezent, au avut carnet de partid, ocupând anterior
diferite funcții publice, prin susținerea unor formațiuni politice. Primul șef
al AEP a fost Octavian Opriș, parlamentar FSN și PDSR timp de patru mandate.
Apoi, la șefia AEP a venit Ana Maria Pătru, fost membră a PDL. Șirul oamenilor
politici a fost completat de Daniel Barbu, care a demisionat din ALDE cu puțin
timp înainte să preia funcția în 2017. Și Constantin Mitulețu-Buică e fost
membru PSD, fiind consilier județean în Dolj.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/tensiuni-coalitie-pnl-tine-sah-psd-sefie-aep-2247811.html