Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina lui Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina lui Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
“În conținutul măsurii dispuse de procurori se prevede că inculpatul Dragoș Băsescu va depune, în termen de 5 zile de la data emiterii ordonanței, respectiv de la data de 17 iunie, o cauțiune în valoare de 10.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția DNA, la o unitate bancară, urmând a depune recipisa la dosar”, precizează DNA.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală față de Ciprian Nistor, condamnat definitiv în alt dosar al DNA, pentru complicitate la trafic de influență.
Citește și:
Dragoș Băsescu, adus cu mandat la DNA
Procurorii susțin că Dragoș Băsescu, la 13 martie 2014, împreună cu Ciprian Nistor, i-a pretins unei persoane (denunțător în cauză) suma de 500.000 euro pentru o soluție de nearestare la o contestație formulată de către DIICOT în dosarul ce privea respectiva persoană și încă 500.000 euro pentru o soluție favorabilă în dosarul respectiv, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunțătorului.
“Denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen. Ca urmare, Dragoș Băsescu i-a spus denunțătorului că are o soluție, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro printr-o eșalonare în funcție de evoluția din dosar pe o perioadă de până la 2 ani. Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională, pentru a nu trezi suspiciuni”, se menționează în comunicatul citat.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/drago-basescu-trebuie-sa-depuna-in-5-zile-la-banca-o-cauiune-de-10000-lei-154786.html
Analyse
2025-11-09 20:22:36
General Sentiment: negative (score: -0.2 magnitude: 2.3)
Subject: impact dosar trafic influenta asupra imaginii familiei presedintelui
Entity Sentiment:
- dragos basescu: negative (score: -0.75 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
- traian basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- dna: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
- ciprian nistor: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- diicot: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation: Criminal Planning/Confessions,Finance,Politics
KeyPhrases:
- contract fictiv consultanta
- plata esalonata
- trafic influenta
- depune cautiune
KeyWords:
- trafic influenta
- dragos basescu
- dna
Excerpt: Dragos Basescu nepotul fostului presedinte Traian Basescu este cercetat pentru trafic de influenta intr-un dosar DNA si DIICOT. Conform comunicatului, inculpatul este obligat sa depuna o cautiune de 10000 lei in cinci zile, iar dosarul contureaza pretinderi de 500000 euro pentru solutionarea unei contestatii si ridicarea sechestrului, precum si un posibil contract fictiv de consultanta prin care plata sa se faca prin esalonare pe o perioada de pana la doi ani. Ciprian Nistor este vizat pentru complicitate intr-un alt dosar DNA.
Summary: dragos basescu nepotul fostului presedinte traian basescu este acuzat de trafic influenta intr-un dosar dna. potrivit comunicatului, inculpatul ar fi pretins 500000 euro pentru o solutie favorabila in dosar si pentru ridicarea sechestrului. pentru a obtine bani, s-a discutat si incheierea unui contract fictiv de consultanta prin care plata ar fi realizata prin esalonare pe o perioada de pana la doi ani, contractul urmand a fi incheiat cu o firma de consultanta internationala. procurorii mentioneaza ca exista posibila suma de 1000000 euro si ca masura este depunerea unei cautiuni de 10000 lei in cinci zile la o unitate bancara, la dispozitia DNA.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.