Premierul Victor Ponta a afirmat luni că deciziile legate de politica Partidului Social Democrat vor fi luate de colegii săi din conducerea PSD, în condițiile în care el este un simplu membru al formațiunii, precum Ion Iliescu sau Adrian Năstase
Premierul Victor Ponta a afirmat luni că deciziile legate de politica Partidului Social Democrat vor fi luate de colegii săi din conducerea PSD, în condițiile în care el este un simplu membru al formațiunii, precum Ion Iliescu sau Adrian Năstase
“Dați-mi voie să mă obișnuiesc cu noua poziție pe care o am — de membru de partid. Doamna președinte Plumb, secretarul general, ceilalți vă spun exact ce decide PSD-ul mai departe, iar eu nu sunt doar prim-ministru al PSD, ci sunt membru PSD și respect tot ce decid colegii mei”, a spus Ponta, la finalul ședinței coaliției de guvernare care a avut loc la sediul social-democraților.
Întrebat dacă nu îi este dificil să vorbească în calitate de simplu membru de partid, premierul a replicat că se simte foarte bine în această postură.
“Mă simt foarte bine. Sunt deja un membru ca domnul Iliescu și domnul Năstase”, a afirmat șeful Guvernului.
Ponta a adăugat că în PSD “nu a fost niciun moment nicio problemă ambiguă”.
“Și Liviu și toți ceilalți știu un singur lucru: că PSD-ul când e unit câștigă, când nu e unit pierde. Și toată lumea va fi unită, va fi în echipă, indiferent de poziția pe care o ocupăm în echipa PSD. Echipa e unită și așa vom merge mai departe. Sunt convins de acest lucru și am toată încrederea în colegii mei”, a precizat premierul.
Victor Ponta a anunțat duminică, pe Facebook, că nu va mai ocupa nicio funcție de conducere în PSD până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse în justiție.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/ponta-sunt-deja-un-membru-ca-domnul-iliescu-i-domnul-nastase-156770.html
Analyse
2025-04-04 06:45:18
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)
Subject: Victor Ponta si PSD
Entity Sentiment:
- Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
- Partidul Social Democrat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Ion Iliescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Adrian Nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Rovana Plumb: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Liviu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Victor Ponta afirma ca este un simplu membru al PSD, similar cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, si ca deciziile partidului vor fi luate de conducerea PSD.
Summary: Victor Ponta a declarat ca, desi este prim-ministru, in cadrul Partidului Social Democrat (PSD) este doar un simplu membru, la fel ca Ion Iliescu si Adrian Nastase. El a subliniat ca deciziile politice vor fi luate de conducerea PSD si ca se simte confortabil in noua sa pozitie. Ponta a mentionat ca nu va ocupa nicio functie de conducere in PSD pana cand nu isi va demonstra nevinovatia in fata acuzatiilor din justitie. De asemenea, a subliniat importanta unitatii in cadrul partidului pentru a avea succes.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.