Mizele preluării Ministerului Dezvoltării de PNL sau PSD

Ministerul Dezvoltării, un portofoliu care devine din ce în ce mai dorit de PNL și PSD, devine esențial în cazul alegerilor din 2024, dat fiind că urmează să fie plătite tot mai multe proiecte din teritoriu, care fac parte din Programul „Anghel Saligny”.

Potrivit ultimelor date, numărul contractelor semnate în cadrul Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se ridică la 1.388, în valoare de 15,48 miliarde lei. Valoarea ultimelor contracte semnate s-a ridicat la 262 milioane lei.

În ceea ce privește sumele virate, ultima sumă trimisă în conturile primăriilor care au proiecte pe „Anghel Saligny” a fost în valoare totală de 33,93 milioane lei. Până în prezent au fost făcute 19 plăți plăți pe 2023, plus încă patru în 2022.

Cuantumul total este de aproximativ 612 milioane de lei. Întreg programul dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile, așa că mai sunt zeci de miliarde de lei care să meargă anii următori către localități

Surse politice au precizat că una din mizele deținerii controlului în acest minister e faptul că poți prioritiza anumite plăți, mai ales că Guvernul nu va putea să vină cu sume foarte mari, ca în lunile rămase din 2023 și în 2024 să plătească banii pentru grosul proiectelor, dat fiind că programul e gândit până în 2026.

Un moment important și relevant va fi rectificarea bugetară, care va avea loc în următoarele luni, când Guvernul va decide câți bani lasă Dezvoltării pentru noile plăți din „Anghel Saligny” în acest an. 

În prezent, cel mai important om în ceea ce privește deciziile este Cseke Attila, adică ministrul. În urma ultimei Hotărâri de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), șeful acestei instituții, a echilibrat atribuțiile delegate secretarilor de stat pe cele mai importante programe, adică pe cele care se ocupă cu fondurile pentru aleșii locali, în special pentru primari.

Deși ministerul are șapte secretari de stat și patru subsecretari, doar câțiva au cu adevărat putere. Marcel Stoica (PSD), omul de încredere al lui Marcel Ciolacu, este secretarul de stat care coordonează implementarea și avizează Programul de Investiții „Anghel Saligny“, noul PNDL, prin care până în 2028 ar trebui să intre în conturile primarilor circa 65 de miliarde de lei. 

Cseke Attila a stabilit și un fel de contrapondere la Marcel Stoica. Claudiu Răcuci (PNL Alba), inițial fără prea multă putere, a fost inclus în circuitul de avizare internă a ordinelor privind aprobarea listelor obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny“, înainte de a fi supuse aprobării ministrului. Practic, a devenit omul de legătură al PNL pe tema fondurilor pentru administrația locală. Răcuci coordonează și activitatea Institutului Național de Administrație, dar este responsabil și de relația cu Parlamentul.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/mize-preluare-minister-dezvoltare-psd-pnl-bani-2274274.html


Analyse


2025-03-27 14:16:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Ministerul Dezvoltarii si alegerile 2024

Entity Sentiment:

  • Ministerul Dezvoltarii: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Programul Anghel Saligny: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • Cseke Attila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Marcel Stoica: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Claudiu Racuci: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ministerul Dezvoltarii este dorit de PNL si PSD pentru alegerile din 2024, avand in vedere fondurile mari alocate prin Programul Anghel Saligny.

Summary: Ministerul Dezvoltarii este un portofoliu dorit de PNL si PSD, esential pentru alegerile din 2024, datorita fondurilor mari alocate prin Programul Anghel Saligny. Programul are un buget de 65,5 miliarde de lei pentru servicii de baza si infrastructura. Cseke Attila, ministrul actual, a echilibrat atributiile secretarilor de stat, iar Marcel Stoica si Claudiu Racuci sunt figuri cheie in gestionarea fondurilor. Rectificarea bugetara viitoare va decide fondurile disponibile pentru noi plati in acest an.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.