Nicolae Ciucă, premierul desemnat de Klaus Iohannis, a discutat sâmbătă la telefon cu presedintele PSD, potrivit surselor Realitatea Plus. Convorbirea a avut loc în contextul în care Nicolae Ciucă a refuzat să se ducă la sediul PSD pentru a discuta cu Marcel Ciolacu, însă, potrivit unor surse, acceptă o negociere cu acesta la Parlament. Asta în condițiile în care USR a anunțat că nu va vota un Guvern din care să nu facă parte.
Potrivit unui comunicat de presă al PSD, în cadrul discuției, președintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.
O discuție mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar și a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare, a transmis PSD.
Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/premierul-desemnat-nicolae-ciuca-a-vorbit-la-telefon-cu-marcel-ciolacu-ce-conditii-pune-psd_6174163992959839ab299e48
