Senatorul PNL Ovidiu Iosif Florean și deputatul Alexandru Kocsis au demisionat din grupul PNL de la Senat și Camera Deputaților și vor rămâne parlamentari neafiliați, după modelul Ludovic Orban, care a părăsit marți grupul PNL.
Cei doi parlamentari dezafiliați nu demisionează din PNL, însă spun nu vor să gireze actuala conducere a partidului și deciziile luate.
Ovidiu Iosif Florean: Poporul a fost sacrificat
„Doresc să vă informez că astăzi mi-am depus demisia din grupul parlamentar PNL, rămânând senator neafiliat.
Din obediență față de președintele Iohannis au girat această criză sanitară, criză economică. Domnul președinte Iohannis l-a sprijinit mult prea mult, nejustificat și într-un mod pătimaș pe domnul Cîțu. Până și parteneriatul Cîțu-Iohannis s-a încheiat la 3 săptămâni de la Congres. În vremuri de criză, oamenii politici trebuie să se sacrifice pentru popor, dar la noi poporul a fost sacrificat pentru un amărât de capital de imagine pentru domnii Cîțu și Iohannis.
Domnule Iohannis, domnule Cîțu ați reușit în aceste 4 luni să distrugeți speranța românilor. V-aș recomanda să angajați un inginer ca să vă învețe ce înseamnă măsura”, a spus Florean.
Deputatul PNL Alexandru Kocsis a spus, în plen, că se retrage din grupul PNL şi va activa ca parlamentar neafliliat, fără a demisiona din PNL.
Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/doi-parlamentari-ai-pnl-au-demisionat-dupa-modelul-ludovic-orban-acuze-la-adresa-lui-iohannis-si-citu_61791d950f89712a8827c9c2