Adolescenţii şi dascălii au simulat o sesiune e Europarlamentului şi au aflat direct de la sursă cum se derulează pas cu pas procesul de integrare în Uniune. De altfel, programul a fost creat special de liderii UE cu acest scop. La ediţia de acum, România a fost reprezentată de elevii Colegiului Alexandru Dimitrie Ghica din Alexandria, Teleorman.
Tinerii noştri au avut la dispoziţie câteva minute ca să-şi prezite ţara în faţa celorlalţi elevi, dar şi a europarlamentarilor cu care au vorbit despre teme de impact, precum Brexitul, criza refugiaţilor şi securitatea Europei. Proiectul Euroscola a fost lansat în 1990 şi de atunci, în fiecare an, peste zece mii de elevi trec pragul Parlamentului European.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/de-pe-bancile-scolii-in-cele-ale-parlamentului-european-208801.html