O scenă amuzantă a fost surprinsă pe litoral: ministrul turismului, Mircea Dobre, a fost înconjurat de tinere admiratoare social-democrate. Întrebate însă de corespondentul Observator, Cristi Popovici, cine e oficialul, răspunsul nu a fost tocmai cel așteptat.

La întâlnirea de partid de la malul mării, Ministrul Turismului a făcut câteva fotografii cu tinerele social-democrate, care au reacționat însă neașteptat atunci când a venit o întrebare surpriză:

-Cine este domnul ministru?” 

-Nu m-aţi întrebat bine pe mine! a replicat, cu sinceritate, una dintre admiratoarele lui Mircea Dobre.

Martor la scenă, ministrul a afișat un zâmbet larg. A abordat în schimb și subiecte serioase și le-a adus o veste românilor – angajaţii de la stat ar putea primi, până la sfârşitul anului, vouchere de vacanţă.

“Fiecare instituţie îşi cunoaşte priorităţile cel mai bine, aş încât fiecare va decide dacă va da voucherele de vacanţă anul acesta, sau la anul, cand va fi obligat”, a spus ministrul.

Deși statisticile arată că românii au preferat și în această vară litoralul bulgăresc, Mircea Dobre e de altă părere.

“Turismul din România este mult mai bine pus la punct decât cel din Bulgaria. Şi îmi asum acest lucru. Şi în calitatea serviciilor.”, a susţinut ministrul.