Surse. Cum ar urma să se rearanjeze funcţiile de vârf în PNL

Liberalii urmează să stabilească, în cadrul Consiliului Naţional, pe 27 mai, cine va ocupa funcţia de secretar general şi un post de prim-vicepreşedinte rămas liber după schimbarea şefiei partidului. Potrivit surselor „Adevărul”, şanse serioase pentru postul de prim-vicepreşedinte ar avea Virgil Popescu, un apropiat al premierului.

Liberalii au stabilit Consiliului Naţional al partidului, pe 27 mai, la Poiana Braşov, un eveniment în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Preferat pentru postul de prim-vicepreşedinte, rămas liber după trecerea lui Lucian Bode ca secretar general, ar fi Virgil Popescu, având o relaţie foarte bună cu premierul Nicolae Ciucă, după cum au declarat surse liberale pentru „Adevărul”. Însă ministrul ar urma să se confrunte pentru ocuparea funcţiei cu Dan Motreanu, liberalul care conduce cea mai performantă organizaţie la alegerile parlamentare din 2020, dar este şi unul dintre principalii susţinători ai moţiunii lui Ciucă la Congres. 

Pentru funcţia de vicepreşedinte în domeniul apărării ar avea cele mai multe şanse Nicoleta Pauliuc, mai susţin sursele „Adevărul”, întrucât liberalii ar vrea să arate că promovează şi femei în funcţiile de vârf. 

Source URL: https://adevarul.ro/politica/surse-cum-ar-urma-sa-se-rearanjeze-functiile-de-2168190.html


Analyse


2025-03-21 09:45:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Rearanjare functii in PNL

Entity Sentiment:

  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Virgil Popescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Dan Motreanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Nicoleta Pauliuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Lucian Bode: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Consiliul National: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Poiana Brasov: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liberalii urmeaza sa stabileasca functiile de varf in PNL, cu Virgil Popescu si Nicoleta Pauliuc avand sanse mari pentru posturi importante.

Summary: Liberalii urmeaza sa stabileasca, in cadrul Consiliului National, cine va ocupa functia de secretar general si un post de prim-vicepresedinte ramas liber dupa schimbarea sefului partidului. Virgil Popescu este preferat pentru postul de prim-vicepresedinte, avand o relatie buna cu premierul Nicolae Ciuca, dar se va confrunta cu Dan Motreanu. Nicoleta Pauliuc are cele mai multe sanse pentru functia de vicepresedinte in domeniul apararii, liberalii dorind sa promoveze si femei in functii de varf.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.