Bode, discuţii cu oficialii Congresului SUA despre aderarea României la programul Visa Waiver

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a discutat cu oficialii Congresului SUA, în cadrul unei vizite în Statele Unite, despre aderarea României la programul Visa Waiver.

„Ca parte a vizitei pe care o efectuez în SUA în această perioadă, am avut astăzi întrevederi cu membri ai Congresului SUA pentru a discuta provocările actualului context regional, atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât şi în plan securitar. (…)

Întrevederile de astăzi au constituit o excelentă oportunitate pentru reiterarea importanţei Parteneriatului strategic bilateral lansat la 11 iulie 1997, mai ales în actualul context internaţional. Vizibilitatea şi recunoaşterea eforturilor României în gestionarea crizei umanitare şi de securitate au fost evidenţiate şi cu acest prilej de către interlocutorii americani”, a scris ministrul Lucian Bode, miercuri, pe Facebook. 

Ministrul de Interne a subliniat, în cadrul discuţiilor cu oficialii americani, că „unitatea şi rezilienţa transatlantică rămân esenţiale în gestionarea provocărilor globale actuale” şi le-a solicitate acestora sprijinul, astfel încât ţara naostră să răspundă „cât mai bine provocărilor umanitare şi de securitate”.

„Nu în ultimul rând, am abordat subiectul accederii României în Programul Visa Waiver, obiectiv prioritar în relaţia cu SUA. În acest context am subliniat interesul României, ca Partener Strategic al SUA, de a fi parte la acest Program, precum şi determinarea autorităţilor române de a aduce la îndeplinire acest obiectiv în coordonare strânsă cu partenerii americani. Discuţiile de la Congres au reliefat încă odată soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite pentru securitatea şi prosperitatea României”, a conchis Bode. 

Vezi şi:Lucian Bode, vizită în SUA. Ministrul a prezentat partenerilor americani măsurile luate de România pentru prevenirea traficului de persoane

Source URL: https://adevarul.ro/politica/bode-discutii-cu-oficialii-congresului-sua-2168200.html


Analyse


2025-03-30 07:44:23

General Sentiment: positive (score: 0.4 magnitude: 2.2)

Subject: Discutii despre Visa Waiver

Entity Sentiment:

  • Lucian Bode: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Congresul SUA: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Romania: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Visa Waiver: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • SUA: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Rusia: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Ucraina: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,International Relations

Excerpt: Lucian Bode discuta cu oficialii Congresului SUA despre aderarea Romaniei la programul Visa Waiver, subliniind importanta parteneriatului strategic si sprijinul pentru gestionarea provocarilor umanitare si de securitate.

Summary: Lucian Bode, ministrul de Interne al Romaniei, a avut discutii cu oficialii Congresului SUA despre aderarea Romaniei la programul Visa Waiver. In cadrul vizitei sale in Statele Unite, Bode a subliniat importanta parteneriatului strategic bilateral si a discutat despre provocarile regionale, inclusiv criza umanitara generata de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. El a evidentiat unitatea si rezilienta transatlantica ca fiind esentiale in gestionarea provocarilor globale si a solicitat sprijinul american pentru a raspunde mai bine acestor provocari. De asemenea, Bode a subliniat interesul Romaniei de a face parte din programul Visa Waiver si determinarea autoritatilor romane de a atinge acest obiectiv in colaborare cu partenerii americani.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.