Surse: Evaluarea miniştrilor, spre sfârşitul săptămânii, după bifarea jaloanelor şi ţintelor din PNRR

Premierul Nicolae Ciucă i-a anunţat pe colegii din Biroul Politic Naţional, luni, că evaluarea miniştrilor va fi finalizată spre sfârşitul acestei săptămâni, după ce Guvernul va termina bifarea ţintelor şi jaloanelor cu termen 30 iunie, au precizat pentru „Adevărul” surse participante la şedinţă.

Preşedintele PNL şi-a început discursul prin anunţarea faptului că Guvernul e mobilizat la maxim pentru ca până joi, 30 iunie, să fie realizate toate ţintele şi jaloanele din T2/2022. Majoritatea obiectivelor de pe acest trimestru trebuie realizate în aceste trei zile şi jumătate rămase până la termenul-limită. 

Mai mult, premierul le-a transmis că în zilele următoare va fi finalizată evaluarea miniştrilor urmând să fie „închis” şi acest capitol, pentru a merge mai departe cu activitatea guvernamentală, potrivit unor surse participante. Ciucă nu a spus nimic despre posibili liberali care ar putea să-şi piardă scaunul de ministru sau de secretar de stat. 

Ciucă le-a explicat liderilor PNL şi de ce a optat pentru compensarea parţială a preţului a carburant, fiind subliniat faptul că decizia a fost luată în baza unei analize serioase şi nu vrea ca Executivul să creeze „un val de aşteptări”, care să nu fie concretizat

Source URL: https://adevarul.ro/politica/surse-evaluarea-ministrilor-spre-sfarsitul-2175561.html


Analyse


2025-03-31 03:48:26

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Evaluarea ministrilor in aceasta saptamana

Entity Sentiment:

  • Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Guvernul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Adevarul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Premierul Nicolae Ciuca a anuntat ca evaluarea ministrilor va fi finalizata spre sfarsitul saptamanii, dupa bifarea tintelor si jaloanelor din PNRR.

Summary: Premierul Nicolae Ciuca a informat colegii din Biroul Politic National ca evaluarea ministrilor va fi incheiata la sfarsitul saptamanii, dupa ce Guvernul va finaliza obiectivele cu termen 30 iunie. Ciuca a subliniat ca Guvernul este mobilizat pentru a realiza toate tintele si jaloanele din T2/2022 in cele trei zile si jumatate ramase. Evaluarea ministrilor va fi finalizata pentru a continua activitatea guvernamentala. Premierul nu a mentionat posibile schimbari in randul ministrilor sau secretarilor de stat. De asemenea, a explicat liderilor PNL decizia de a compensa partial pretul carburantului, bazata pe o analiza serioasa, pentru a evita crearea unor asteptari nefondate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.