Guvernul dă derogări pentru angajările la stat

La finalul lunii iunie Guvernul a adoptat o ordonanţă pentru sistarea angajărilor la stat până la 31 decembrie 2022, ca măsură
pentru diminuarea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor. Executivul a revenit însă asupra deciziei printr-o altă ordonanţă adoptată vineri, care permite organizarea
de concursuri pentru ocuparea posturilor din Educaţie. Şi Ministerul
Transporturilor organizează concursuri pentru 56 de posturi.

„Prin excepţie de la
prevederile alin.(1), prin memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi
aprobat în şedinţa de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru
ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a
funcţiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unităţile de
învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior”, arată textul
actului normativ. 

Ulterior adoptării,
ministrul Educaţiei a făcut mai multe precizări într-un comunicat de presă,
susţinând că „nu se dă liber la angajări nejustificate”. 
„Dacă
nu angajăm, cine ar intra la clasă începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm
proces didactic?”, întreabă, retoric, ministrul.

Şeful de la Educaţie
susţine, făcând referire la legile educaţiei prezentate recent, că pentru
realizarea acestor reforme „resursa umană este esenţială”.

Unul dintre motivele
invocate de Sorin Cîmpeanu se referă la absolvenţi ai promoţiei actuale care
doresc să se îndrepte către o carieră didactică şi nu au reuşit să finalizeze
până acum procedurile pentru înscrierea la concurs. De asemenea, oficialul se
referă şi la necessitate de profesionalizare a managementului unităţilor
şcolare, menţionând că 20% din posturile de directori nu sunt ocupate.

Concursuri la Transporturi, deşi angajările sunt sistate

Şi în cazul Ministerului Transporturilor este încălcată promisiunea
guvernanţilor privind oprirea angajărilor la stat. Pe pagina Guvernului au
apărut trei anunţuri pentru organizarea unor concursuri de ocupare a posturilor,
după data începând de la care sunt oprite angajările (1 iulie), fiind promovate
în total 56 de posturi.

Astfel, se caută angajaţi pentru direcţiile: Economică, Programe
Europene şi Transport, Strategie şi Transport Multimodal, Autorizaţii de Construire
Reglementări
Tehnice şi Mediu, Reprezentare Instanţă, Serviciul Situaţii de Urgenţă, Transport
Naval, Corpul de Control şi la
Serviciul
Audit Public Intern. 

Source URL: https://adevarul.ro/politica/guvernul-da-derogari-pentru-angajarile-la-stat-2179273.html


Analyse


2026-01-04 00:35:58

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.