Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, la Cluj, că, cel puţin deocamdată, sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei este doar umanitar, nu şi militar, cu armament, relatează Agerpres. Război Rusia – Ucraina, ziua 56 LIVE TEXT
“Nu vorbim despre armament în acest moment. Aşa cum a spus premierul ieri într-o declaraţie, în acest moment suntem concentraţi pe ajutor umanitar”, a declarat Vasile Dîncu, într-o conferinţă de presă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor
El a precizat că nici despre avioane MiG nu este vorba în sprijinirea Ucrainei. “Nu avem nicio solicitare în acest sens, MiG-urile pe care le avem, în acest moment nu sunt scoase în totalitate din uz, noi avem în acest moment o anchetă, au fost suspendate de la zbor, vor fi, în cel mai rău caz, conservate, pentru că în acest moment putem să acoperim, cu cele 22 de Eurofigther pe care le avem din partea forţelor străine (…) plus escadrila noastră, toate elementele de securitate aeriană de care are nevoie România în acest moment”, a subliniat Vasile Dîncu.
Și Nicolae Ciucă a spus că pentru moment România nu a luat o decizie despre livrarea de arme si tehnică militară către Ucraina. Premierul a infirmat și zvonurile privind pregătirea soldaţilor ucraineni pe teritoriul României şi faptul că ar exista mercenari români implicaţi în războiul din Ucraina.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/romania-nu-trimite-armament-sau-miguri-in-ucraina-vasile-dincu-in-acest-moment-vorbim-doar-de-sprijin-umanitar-467658.html
Analyse
2025-03-21 13:21:43
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)
Subject: Romania ofera sprijin umanitar Ucrainei
Entity Sentiment:
- Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
- Vasile Dincu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Ucraina: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Agerpres: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Eurofighter: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
Classification:
- Politics
- International Relations
Language: romanian
Safety Moderation: Politics,War & Conflict
Excerpt: Romania nu trimite armament sau avioane MiG in Ucraina, ci ofera doar sprijin umanitar, conform declaratiilor ministrului Apararii, Vasile Dincu. Premierul Nicolae Ciuca a confirmat ca nu s-a luat o decizie privind livrarea de arme catre Ucraina.
Summary: Romania nu trimite armament sau avioane MiG in Ucraina, ci ofera doar sprijin umanitar, conform declaratiilor ministrului Apararii, Vasile Dincu. Premierul Nicolae Ciuca a confirmat ca nu s-a luat o decizie privind livrarea de arme catre Ucraina. De asemenea, nu exista solicitari pentru avioane MiG, iar Romania isi poate asigura securitatea aeriana cu avioanele Eurofighter. Zvonurile despre pregatirea soldatilor ucraineni pe teritoriul Romaniei si implicarea mercenarilor romani in razboiul din Ucraina au fost infirmate.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.