Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor.
Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).
Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin #PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care #MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).
Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor, iar rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice.
Podul din Neamţ, prăbuşit la doar 6 luni după ce fusese reabilitat
Un pod inaugurat în urmă cu 6 luni s-a prăbuşit în judeţul Neamţ. Incidentul a avut loc în urmă cu aproximativ 2 ore. Podul care traversa râul Siret a căzut pur şi simplu în timp ce pe el circulau un autocamion şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului a fost rănit şi a avut nevoie de ajutorul martorilor incidentului ca să iasă din epava cabinei. Culmea, preşedintele Consilului Judeţean Neamţ spunea, în urmă cu şase luni, atunci când a fost dat în folosinţă, că …citez “podul de la Luțca nu va mai reprezenta o problemă pentru şoferi zeci de ani de acum înainte”, am încheiat citatul.
Bărbatul care se afla la volanul autocamionului a ajuns la spitalul din Roman, unde primeşte îngrijiri medicale. Era într-o stare destul de gravă, dar cadrele medicale spuneau că îşi va reveni după câteva zile de spitalizare. Din fericire, celălalt şofer este într-o stare mult mai bună. Vorbim despre o situaţie extrem de gravă, dacă ţinem cont de faptul că podul de peste Siret a fost recent reabilitat: 8,5 milioane de lei au costat lucrările de reabilitare, deşi iniţială prevăzută în proiect era mai mică. Pe 6 august 2020 au început lucrările de reabilitare, iar în noiembrie 2021 a fost repus în circulaţie.
INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările
Source URL: https://observatornews.ro/politic/ministerul-dezvoltarii-precizeaza-ca-podul-prabusit-in-neamt-nu-putea-fi-dat-inca-in-folosinta-deoarece-formal-lucrarile-de-reabilitare-nu-au-fost-receptionate-proiectul-realizat-prin-programul-pndl-474312.html
