El a fost întrebat cum colaborează social-democraţii cu Nicolae Ciucă în condiţiile în care liderul PNL susţine că PSD are tendinţe de partid-stat.
“Încă nu îl înţelegem. Încă nu înţelegem ce l-a apucat. Dacă vreţi să vă spun o chestiune, opinie de-a mea, eu încă nu îl înţeleg. E ca un om care s-a schimbat peste noapte. Un om care a stat cu noi, împreună am stat şi am luat măsuri pentru România. Am făcut o coaliţie de guvernare când era o criză socială. Am intrat într-o zonă vulnerabilă, pentru că aveam un război la graniţă, izbucnit în februarie 2022. Împreună le-am dus. Şi cu Rareş Bogdan, şi cu Dan Motreanu, şi cu Florin Roman, şi cu Lucian Bode de la PNL, şi cu ai noştri, cu Sorin Grindeanu, cu Mihai Tudose. Nu înseamnă că discuţiile au fost întotdeauna lapte şi miere”, a explicat Câciu.
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene consideră că se ajunge într-o situaţie de penibil politic
“Ajungem într-o situaţie de penibil politic. Eu îi recomand încă o dată domnului Ciucă şi consultanţilor domniei sale, nu-i fac bine, nu-i fac bine domniei sale, pentru că există şi un mâine în politică. Românii vor vota peste aproape două luni. Şi dacă ne vom întâlni la aceeaşi masă a discuţiilor, ce o să zicem? Cum a zis Gigi Becali cu Mitică Dragomir: noi nu ne-am jignit? Chiar nu suntem într-o zonă de rezonabilitate, adică ce încredere dorim să aibă clasa politică când continuăm cu această abordare? Ferim România de abuzurile PSD? Care abuzurile PSD? Să aducă un singur abuz al PSD-ului. Sau cumva ne-a interesat foarte tare discuţia despre decizia CCR care, din punctul meu de vedere, nu trebuia să se extindă, să se facă, să judece pe toată lumea şi cine nu şi-a făcut treaba şi nu…. Trebuiau alte instituţii să rezolve acea problemă”, a mai declarat Adrian Câciu.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/caciu-sustine-ca-psd-nu-intelege-ce-la-apucat-pe-ciuca-sa-schimbat-peste-noapte-exista-si-un-maine-in-politica-596140.html
