Ce spun doamnele parlamentar despre noul Statut

Doamnele social-democrate au fost încurajate ca până la începutul săptămânii viitoare să vină cu amendamente la statutul aleşilor, care trebuie adoptat de Parlament. Propunerile lor ar urma să vizeze respectarea principiului egalităţii între bărbaţi şi femei.

Ar trebui la nivel politic o mai bună reprezentare a femeilor în structurile de conducere. Vom susţine toate acţiunile care vor reduce egalitatea de salarii dintre femei şi bărbaţi la locul de muncă”, a declarat Rovana Plumb – preşedintele Organizaţiei de femei a PSD.

Doamnele speră că în acest fel femeile vor fi mai motivate să se implice în politică.

„În planul administraţiei publice, la nivel local, România este o catastrofă. Este pe ultimul loc în privinţa femeilor primar, femeilor membre al Consiliului Judeţean”, spune Corina Creţu, europarlamentar.

Spre deosebire de colegii lor bărbaţi, doamnele social-democrate din Parlament nu insistă să fie păstrată cazarea la hoteluri de cinci stele pe banii statului.

Eu nu sunt foarte afectată. Am domiciliul în Bucureşti. Nu am nevoie de cazare în Bucureşti, dar nu vreau să cădem în extrema în care spun că nu e nevoie de bani. Bineînteles că şi parlamentarii au nevoie de indemnizaţie”, a afirmat Cătălina Ştefănescu, deputat PSD.

Reducerea cheltuielilor nu a fost însă singurul punct care le-a dat bătăi de cap aleşilor. Ei vor ca ori de câte ori procurorii cer reţinerea, arestarea sau percheziţionarea unui parlamentar, aceştia să prezinte Legislativului temeiul legal şi motivele prin care justifică solicitarea. Modificarea a atras criticile preşedintelui Traian Băsescu care consideră că o creştere a imunităţii reprezintă o gravă eroare.

„Statutul aşa cum e el azi e perfectibil până luni. Va fi pus pe site. Am încercat să schimbăm paradigma în care Parlamentul a fost într-un război cu celelalte instituţii ale statului. Mă refer la ANI, parchetul general sau preşedinţia României”, a declarat Valeriu Zgonea – preşedintele Camerei Deputaţilor.

Proiectul de modificare a statutului aleşilor a creat însă tensiuni în interiorul USL, liberalii declarându-se nemulţumiţi de faptul că preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a trimis documentul spre analiză mai multor instituţii, printre care şi Preşedintiei.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-spun-doamnele-parlamentar-despre-noul-statut-33212


Analyse


2025-02-20 09:25:59

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 2.5)

Subject: Discutii despre statutul parlamentarilor

Entity Sentiment:

  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Rovana Plumb: positive (score: 0.2 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Corina Cretu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Catalina Stefanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Traian Basescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • USL: negative (score: -0.2 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Doamnele social-democrate propun amendamente la statutul alesilor pentru egalitate de gen, in timp ce modificarile statutului creeaza tensiuni in USL.

Summary: Doamnele social-democrate au fost incurajate sa propuna amendamente la statutul alesilor pentru a asigura egalitatea de gen. Rovana Plumb sustine actiunile pentru reducerea diferentei salariale dintre femei si barbati. Corina Cretu critica situatia femeilor in administratia publica locala. Catalina Stefanescu nu insista pe cazarea la hoteluri de cinci stele. Modificarile statutului, care includ cerinte pentru procurori, au atras critici din partea lui Traian Basescu. Valeriu Zgonea mentioneaza ca statutul este perfectibil si a fost trimis spre analiza mai multor institutii, creand tensiuni in USL.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.