De ce a respins CCR statutul parlamentarilor

Judecătorii Curții Constituționale au publicat motivarea deciziei din 27 februarie asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art.I pct.3 [referitoare la modificarea art.7] şi ale art.I pct.14 [referitoare la introducerea art.191] din lege.

Judecătorii Curții Constituționale a României au admis, în 27 februarie, contestația democrat-liberalilor față de prevederile statutului deputaților și senatorilor, privitoare la incompatibilitatea parlamentarilor. Concret, judecătorii CCR au stabilit că statutul parlamentarilor nu este în acord cu legea fundamentală.

Judecătorii CCR au constatat că punctele 3 şi 14 din articolul 1 din statut nu sunt în acord cu legea fundamentală, întrucât prevăd un termen de 45 de zile în care parlamentarii găsiţi incompatibili sau în conflict de interese pot ataca la instanţa de contencios administrativ raportul Agenţiei Naţionale de Integritate.

În urma acestei decizii, care este este definitivă şi general obligatorie, proiectul de statut se va întoarce în Parlament pentru punerea în acord a celor două reglementări cu legea fundamentală.

Decizia Curții

„Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată, în raport de criticile formulate, că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale după cum urmează:

– art.I pct.3, în ceea ce priveşte art.7 alin.(2) lit.d) din legea astfel cum a fost modificată, referitor la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate;

– art.I pct.14, în ceea ce priveşte art.191 alin.(1) şi (2) referitor la “Conflictul de interese””, se arată în decizia CCR.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/de-ce-a-respins-ccr-statutul-parlamentarilor-55624


Analyse


2025-02-20 08:55:08

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: CCR respinge statutul parlamentarilor

Entity Sentiment:

  • Curtea Constitutionala a Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Legea nr.96/2006: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Agentia Nationala de Integritate: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: CCR a respins statutul parlamentarilor, considerand ca nu este in acord cu legea fundamentala, in special in privinta incompatibilitatii si conflictului de interese.

Summary: Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei au respins statutul parlamentarilor, considerand ca nu este in acord cu legea fundamentala. Decizia a fost luata in urma unei contestatii a democrat-liberalilor si vizeaza in special incompatibilitatea parlamentarilor si conflictul de interese. Articolele contestate prevad un termen de 45 de zile pentru contestarea rapoartelor Agentiei Nationale de Integritate. Proiectul de statut se va intoarce in Parlament pentru a fi pus in acord cu legea fundamentala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.