Victor Ponta: Este exclusă o candidatură PSD la Cotroceni în 2014

„Am văzut ce a zis domnul Năstase şi sunt de acord cu tot ce a zis până acum. O să avem un candidat la prezidenţiale în 2019. Eu exclud din punctul de vedere al PSD orice dorință de a rupe USL, vreau să terminăm mandatul în 2016. Atâta timp cât avem USL, noi avem un candidat, acel candidat este Crin Antonescu”, a susținut Victor Ponta.

Anterior, Adrian Năstase a spus că mai multe voci din PSD cer desemnarea unui candidat propriu la alegerile prezidenţiale.

„Există o anumită presiune, inclusiv în interiorul partidului, pentru ca PSD să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Evident că acest lucru ar crea o foarte mare nervozitate în zona liberală. Poate că liberalii, unii dintre ei, şi-ar dori acest lucru, pentru că în felul ăsta, dacă PSD ar da preşedintele, atunci, conform înţelegerii, ei ar avea şeful Guvernului”, a declarat Adrian Năstase.

Prezent la Ruse, premierul a comentat şi posibila rocadă în ceea ce priveşte partidul care dă candidatul la prezidenţiale şi cel care va desemna premierul, în interiorul USL.

„Eu i-am întrebat pe toți colegii mei înainte să facem USL, am trecut ca unul dintre partide ale candidatul la prezidențiale, celălalt are premierul, așa cum era firesc, noi suntem partidul cel mai mare, trebuia să alegem primii. Mi-am întrebat toți colegii ce cred că e mai important pentru PSD, să aibă funcția de preşedinte sau pe cea de premier, absolut toți mi-au spus că e mai important să o avem pe cea de șef al guvernului, aşadar nu liberalii ne-au împins la funcţia de şef al Guvernului, noi am vrut-o”, a mai spus Ponta.

În opinia lui Adrian Năstase, faptul că la europarlamentare se va merge pe liste separate arată că acestea sunt mai importante pentru partide decât alegerile prezidenţiale. În plus, fostul premier a pledat pentru păstrarea unităţii USL cel puţin până la alegerile din 2014.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-este-exclusa-o-candidatura-psd-la-cotroceni-in-2014-69430


Analyse


2025-04-03 10:29:01

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Candidatura PSD la prezidentiale

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Adrian Nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta exclude o candidatura PSD la prezidentiale in 2014, sustinand ca USL va avea un candidat comun, Crin Antonescu.

Summary: Victor Ponta a declarat ca PSD nu va avea un candidat propriu la alegerile prezidentiale din 2014, ci va sustine candidatul USL, Crin Antonescu. Adrian Nastase a mentionat presiunea din interiorul PSD pentru un candidat propriu, dar Ponta a subliniat importanta mentinerii unitatii USL si a prioritizarii functiei de premier pentru PSD. Nastase a adaugat ca alegerile europarlamentare sunt mai importante pentru partide decat cele prezidentiale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.