CONFLICT ÎN USL. Liberalii nu sunt de acord cu propunerea premierului de confiscare a proprietăţilor

ACTUALIZARE 13.00. Liberalii spun că nu vor susţine astfel de modificări care, în opinia lor, încalcă dreptul la proprietate.

„Nu avem bază constituţională pentru a prevede această măsură în lege. Nu este nevoie să modificăm constituţia în această privinţă. Mai mult, nici nu o putem modifica, CCR s-a pronunţat deja că art. 44 alin. 9 referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale, proprietatea privată nu poate face obiectul revizuirii”, a declarat astăzi, Tudor Chiuariu.

“Cunosc foarte bine prima legislaţie care s-a adaptat acestei realităţi, era cea americană, acum şi cea europeană s-a adaptat. Avem o problemă legată de infrastructură, trebuie să avem o procedură mai simpă legată de situaţia exproprierilor”, a spus Victor Ponta.

Premierul a făcut referire şi la prevederile europene care susţin sancţiuni foarte dure faţă de cei care încalcă legea, fie căeste vorba despre situaţia rutieră sau despre altele.

„Acum, maşinile furate sau introduse prin contrabandă nu se pot valorifica, stau în garaj la Ministerul de Interne 4 – 5 – 7 ani, cât durează procesul iar la finalul acestui proces nu mai au nicio valoare. În toate ţările europene maşinile provenite din contrabandă sau furate se valorifică, iar dacă, apoi, în 5 ani, inculpatul este achitat, este despăgubit. La Interne suntem un fel de garaj de maşini furate pentru că nu avem voie să le valorificăm, că este dreptul de proprietate. Vorbim de o adaptare la realităţile europene”, a explicat Victor Ponta.

Citiţi şi

Premierul vrea ca șoferii care încalcă grav legislația să rămână fără mașini

“Putem să avem proceduri clare care să excludă abuzurile, dar care în acelaşi timp să nu împiedice”

„Cum credeţi că s-au construit toate autostrăzile din alte ţări. Era cineva proprietar acolo, a fost expropriat şi despăgubit. Vorbim de irigaţii, de faptul că sunt mari exploatări agricole care au o fâşie şi nu vrea proprietarul … vorbim de lucruri raţionale care ajută la dezvoltarea ţării. Toate drepturile trebuie garantate, nici un drept nu poate fi folosit abuziv. Suntem campioni mondiali la a găsi motive de ce să nu facem,. Vreau ceva simplu: să facem. Exproprierea presupune lipsa acordului proprietarului, dar putem să avem proceduri clare care să excludă abuzurile, dar care în acelaşi timp să nu împiedice”, a subliniat premierul.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/conflict-in-usl-liberalii-nu-sunt-de-acord-cu-propunerea-premierului-de-confiscare-a-proprietatilor-71397


Analyse


2025-03-06 09:20:39

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.2)

Subject: Conflict politic in USL

Entity Sentiment:

  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • liberal: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Tudor Chiuariu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • CCR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ministerul de Interne: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Liberalii se opun propunerii premierului de confiscare a proprietatilor, invocand incalcarea dreptului la proprietate.

Summary: Liberalii din USL nu sunt de acord cu propunerea premierului de a confisca proprietatile, considerand ca aceasta incalca dreptul la proprietate. Tudor Chiuariu a subliniat ca nu exista baza constitutionala pentru o astfel de masura, iar CCR a decis ca proprietatea privata nu poate fi revizuita. Premierul Victor Ponta a mentionat necesitatea adaptarii la realitati europene si a propus proceduri clare pentru exproprieri, fara abuzuri. El a explicat ca masinile furate nu pot fi valorificate in prezent, dar in alte tari europene acestea sunt valorificate si proprietarii sunt despagubiti daca sunt achitati ulterior.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.