Emil Hurezeanu: „Domnul Oettinger se ocupă, de obicei, de țevi și conducte”

„Domnul Oettinger, care, de obicei, se ocupă de țevi, de conducte, pentru că el este responsabil cu energia, ultima dată când a fost în România avea cuvinte de laudă la adresa consecvenței cu care România își promovează agenda energetică. El nu este nici mpcar comisarul pentru justiție. Nu este madame Vivianne Reding. De la Vivianne Reding ne așteptăm la tot felul de mustrări, pentru că suntem vulnerabili în această zona. Acest domn ar trebui să se ocupe de unificarea agendei energetice europene, și poate ar fi fost bine să constate că o țară ca România, așa de nuguvernabilă cum este, i-a susținut punctele de vedere, cu mult înainte ca el să fie concvins de asta”, a spus Emil Hurezeanu.

„Este o declarație absolut inadmisibilă și inacceptabilă”

Alina Gorghiu, deputat PNL, membru al Comisiei juridice, Radu F. Alexandru, vicepreședinte PDL, politologul Andrei Țăranu și sociologul Alfred Bulai au comentat la rândul lor, în „Jurnalul de seară”, declarațiile comisarului european pentru Energie.

„E o declarație realmente surprinzătoare. Cred că comisarul nu prea a luat contact cu declarațiile celorlalți lideri europeni și cred că ar trebui – bănuiesc că prin Ungaria a mai fost, singura care e monitorizată acum de Consiliu este Ungaria pentru diverse derapaje de la statul de drept, în urma schimbărilor legislative recente. Eu cred că ar trebui să facem ce au făcut italienii: știți că în urma presiunilor făcute de presa din Italia, care a cerut demisia acestui comisar, au retractat nemții?”, a comentat Alina Gorghiu, membră a Comisiei juridice a Camerei Deputaților.

Politologul Andrei Țăranu a fost de părere că România, după ce va primi sau nu explicații, va trebui să ceară demisia comisarului european, ca orice stat care a fost menționat în declarații.

„Cred că este o declarație absolut inadmisibilă și inacceptabilă. Una este să vorbești de derapaje în funcționarea unui guvern sau altul și alta când faci o afirmație globală, apropo de România neguvernabilă. Ced că trebuia cerut, cu toată fermitatea, o retractare imediată a acestei declarații. (…) Un drept la replică e total ineficient”, a comentat și Radu F. Alexandru, vicepreședinte PDL.

Întrebat dacă intenționează ca PDL să ceară o reacție din partea Partidului Popular European (PPE), Radu F. Alexandru a declarat că „e o decizie care urmează să fie luată”.

„Ca eu să vă spun acum că PDL va face asta, este un angajament pe care nu pot să mi-l asum, dar asta nu înseamnă că nu e o chestiunea asupra căreia cu siguranță se va discuta”, a conchis vicepreședintele partidului.

Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, consideră că România este „o țară aproape neguvernabilă”. El mai spune că UE este o instituție care trebuie radical restructurată.

„Mă îngrijorează ţări care, fundamental privind, sunt pur şi simplu aproape neguvernabile: Bulgaria, România, Italia”, a declarat comisarul european, politician german creştin-democrat, în timpul unui discursul susţinut cu ocazia unei întâlniri a Camerei de Comerţ şi Industrie Germania-Belgia-Luxemburg.

Citiți și Președintele PE, despre declarațiile comisarului pentru energie: „Gură mare de șvab”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/emil-hurezeanu-domnul-oettinger-se-ocupa-de-obicei-de-tevi-si-conducte-77221


Analyse


2025-03-21 11:16:33

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 2.5)

Subject: Declaratii controversate despre Romania

Entity Sentiment:

  • Gunther Oettinger: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
  • Emil Hurezeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Alina Gorghiu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Radu F. Alexandru: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Andrei Taranu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
  • Alfred Bulai: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Vivianne Reding: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Uniunea Europeana: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Emil Hurezeanu critica declaratiile comisarului european Gunther Oettinger despre Romania, considerandu-le inadmisibile. Alina Gorghiu si Radu F. Alexandru cer retractarea afirmatiilor.

Summary: Emil Hurezeanu critica declaratiile comisarului european Gunther Oettinger, care a descris Romania ca fiind aproape neguvernabila. Alina Gorghiu si Radu F. Alexandru considera afirmatiile inacceptabile si cer retractarea lor. Oettinger a facut aceste comentarii in cadrul unei intalniri a Camerei de Comert si Industrie Germania-Belgia-Luxemburg, mentionand si alte tari precum Bulgaria si Italia. Declaratiile au starnit reactii negative din partea politicienilor romani, care considera ca Romania a sustinut agenda energetica europeana.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.