V.Ponta: Înclin spre a avea referendumul de revizuire odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale

Victor Ponta a spus că data în care va avea loc referendumul de modificare a Constituției este o decizie care încă nu a fost luată, dar care se va decide la sfârșitul lunii august.

„Sunt doar trei variante. Varianta 1, în această toamnă, dar există riscul de a nu avea 50%+1 prezență, în condițiile în care în cvorum intră toți românii din străinătate. Nu vor veni românii dintr-un sat unde stau ei în Spania, Italia până la ambasadă să voteze.

A doua variantă este odată cu europarlamentarele, dar nu cred că este o idee bună pentru că înseamnă să acoperi total un subiect important, al prezenței noastre în parlamentul european.

A treia variantă, spre care eu personal înclin, este aceea de a avea referendumul de revizuire a Constituției odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, la sfârșitul anului viitor. Dacă PDL boicotează, cu atât mai bine, înseamnă că n-au candidat. Dar atunci va fi cvorum de 30%”, a declarat Victor Ponta.

„Probabil că subiectul unei noi Constituţii va fi unul din principalele subiecte pentru candidatul la prezidenţiale. Eu nu mai vreau să văd la anul în campanie, sigur că voi lucra alături de Crin Antonescu la campania domniei sale, eu nu mai vreau un președinte care să vorbească despre lucrurile pe care nu le poate face. Nu mi-a plăcut când l-am văzut pe președintele României în Moldova vorbind de lucruri care nu țin de el”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a susținut că Liviu Dragnea „a spus un lucru foarte adevărat”.

„Dacă nu facem anul asta referendumul și să introducem regiunile, practic, ele nu mai pot deveni beneficiare directe de fonduri europene de la 1 ianuaruie 2014, noul exercițiu financiar. Va trebui în 2015 să le reacredităm. Probabil că vom amâna pentru că decizia Curții Constituționale. Eu îi văd partea bună, bine că a spus 30%, că putea să spună 50% și asta însemna că nu mai schimbam niciodată Constituția”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul a adăugat că „nimeni nu a găsit argumente” de ce a fost amânată adoptarea cvorumului abia peste un an.

Citiți și: Victor Ponta, la Digi24: Numele lui Relu Fenechiu nu a fost invocat la MCV. A fost condamnat, revocat, situaţia e foarte clară 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/v-ponta-inclin-spre-a-avea-referendumul-de-revizuire-odata-cu-primul-tur-al-alegerilor-prezidentiale-94848


Analyse


2025-03-07 02:31:05

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Referendum constitutional si alegeri

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Constitutie: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PDL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta discuta despre optiunile pentru data referendumului de revizuire a Constitutiei, incluzand posibilitatea de a-l organiza odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale.

Summary: Victor Ponta a discutat despre optiunile pentru data referendumului de revizuire a Constitutiei, mentionand trei variante: in toamna, odata cu europarlamentarele sau odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale. El inclina spre ultima varianta, subliniind ca aceasta ar putea asigura un cvorum de 30%. Ponta a mentionat si importanta introducerii regiunilor pentru a beneficia de fonduri europene si a criticat amanarea adoptarii cvorumului. De asemenea, a exprimat dorinta de a nu mai vedea un presedinte care discuta despre lucruri pe care nu le poate realiza.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.