CSAT nu a emis nicio altă decizie privind privatizarea CFR Marfă

„Membrii CSAT au avut o discuţie constructivă legată de acest proces de privatizare având ca obiect continuarea procedurilor legale privind finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat strategia de privatizare a CFR Marfă prin Hotărârea CSAT nr. 23/5.02.2013.

Nu s-a emis o altă decizie CSAT”, se arată în comunicatul CSAT.

În 31 iulie, CSAT a făcut public documentul prin care a aprobat strategia de privatizare a CFR Marfă. În documentul din 5 februarie se precizează faptul că modalitatea concretă și procedura de privatizare se află în responsabilitatea Ministerului Transporturilor și a Guvernului României.

Potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, ședinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) condusă de preşedintele României, Traian Băsescu, a avut loc, vineri, 2 august a.c., la ora 11.00, în Sala CSAT a Palatului Cotroceni, convocată ca urmare a solicitării Guvernului României trimisă Secretariatului CSAT joi, 1 august a.c., ora 17.05, de a introduce pe ordinea de zi a unei şedinţe CSAT subiectul Hotărârii de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A.

După aproximativ o oră de discuții, ședința CSAT, convocată de urgență, s-a încheiat. După ce, dimineață, Guvernul se arătase deranjat de faptul că această ședință a fost convocată de urgență, purtătorul de cuvânt al președintelui României, Bogdan Oprea, a precizat faptul că urgența convocării unei şedinţe de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de către președintele României este justificată chiar prin prisma presiunilor făcute de Executiv.

La şedinţă au participat viceprim-ministrul Guvernului României, Gabriel Oprea, viceprim-ministrul Guvernului României, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc, directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor-Viorel Meleşcanu, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general Ion Oprişor, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea. A mai participat, ca invitat, consilier prezidenţial Claudiu-Constantin Dinu, şeful Departamentului Constituţional Legislativ.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/csat-nu-a-emis-nicio-alta-decizie-privind-privatizarea-cfr-marfa-100807


Analyse


2025-03-03 06:20:25

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Discutii CSAT despre privatizarea CFR Marfa

Entity Sentiment:

  • CSAT: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 6)
  • CFR Marfa: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Guvernul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Ministerul Transporturilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Bogdan Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Daniel Chitoiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Mircea Dusa: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Radu Stroe: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Titus Corlatean: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Robert-Marius Cazanciuc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • George-Cristian Maior: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Teodor-Viorel Melescanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Stefan Danila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iulian Fota: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ion Oprisor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Claudiu-Constantin Dinu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: CSAT a discutat despre privatizarea CFR Marfa, dar nu a emis o noua decizie. Strategia de privatizare a fost avizata anterior, iar responsabilitatea procedurii revine Ministerului Transporturilor si Guvernului Romaniei.

Summary: CSAT a avut o discutie constructiva despre privatizarea CFR Marfa, dar nu a emis o noua decizie. Strategia de privatizare a fost avizata prin Hotararea CSAT nr. 23/5.02.2013, iar procedura concreta este responsabilitatea Ministerului Transporturilor si a Guvernului Romaniei. Sedinta CSAT, convocata de urgenta de presedintele Traian Basescu, a avut loc pe 2 august, la solicitarea Guvernului Romaniei. La sedinta au participat mai multi oficiali guvernamentali si directori de servicii de informatii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.