Jurnalul de seară. Ce transmite președintele Traian Băsescu prin atacul la USL

Invitații emisiunii „Jurnalul de seară” au comentat declarațiile de presă susținute de Traian Băsescu luni, la Palatul Cotroceni. Discursul șefului statului a conținut mai multe critici acerbe la adresa USL.

Prin acest discurs, președintele a vrut de fapt să deschidă toamna politică. A fost o deschidere de stagiune. A început-o de luni, n-a anunțat-o din timp ca să nu fie nici ceilalți pregătiți și a dat prima lovitură. N-a venit cu cifre, ci a deschis niște linii de atac”, a susținut Vasile Dâncu, sociolog, la Digi24.

Este într-un puternic sistem de a-și recapitaliza poziția. Nu sunt de acord când spune că nu mai candidează. Nu candidează, dar încearcă să își construiască o aură de potențial lider, voievod, conducător, al societății românești pe care să o împărtășescă unui posibil partid care va construi opoziția împotriva US-ului”, a completat Andrei Țăranu, politolog.

Președintele Traian Băsescu și-a început declarațiile de presă de la Palatul Cotroceni, cu o ironie la adresa USL.

Guvernanții s-au întors nervoși din concediu, dar e un progres că au reușit să numească un ministru după 45 de zile, a spus președintele, care și-a declarat îngrijiorarea față de situația economică a țării.

Încet-încet, discursul președintelui s-a transformat în critici acerbe la adresa USL: „Este timpul ca domnul Victor Viorel Ponta să guverneze!”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/jurnalul-de-seara-ce-transmite-presedintele-traian-basescu-prin-atacul-la-usl-110670


Analyse


2025-03-07 08:02:18

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Critici politice la adresa USL

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • USL: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Vasile Dancu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Andrei Taranu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Victor Viorel Ponta: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Palatul Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Traian Basescu critica USL intr-un discurs la Palatul Cotroceni, deschizand toamna politica cu atacuri la adresa guvernantilor.

Summary: Presedintele Traian Basescu a sustinut un discurs la Palatul Cotroceni, in care a criticat dur USL, deschizand astfel sezonul politic de toamna. Basescu a ironizat guvernantii pentru intarzierile in numirea unui ministru si si-a exprimat ingrijorarea fata de situatia economica a tarii. Sociologul Vasile Dancu si politologul Andrei Taranu au comentat discursul, subliniind ca Basescu incearca sa isi recapitalizeze pozitia politica si sa se prezinte ca un potential lider al opozitiei impotriva USL.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.