Liviu Dragnea: Guvernul nu a aprobat sau respins proiectul Roșia Montană

„E important să spunem că Guvernul nu a aprobat sau respins proiectul Roşia Montană. Cred că premierul Victor Ponta a luat cea mai înțeleaptă decizie, și anume ca de dezbaterile finale să se desfășoare într-un cadru civilizat, în cel mai legitim for al acestei țări, în Parlamentul României”, a spus vicepremierul, care s-a prezentat astăzi la DNA pentru a studia probatoriul din dosarul referendumului din 2012.

Liviu Dragnea a precizat că în Parlament pot veni ONG-uri, reprezentanți ai societății civile, cetățeni și specialiști pentru a-și spune punctul de vedere.

„Decizia privind Roșia Montană este o decizie deasupra oricărui guvern, este deasupra unui ministru, deasupra unui prim-ministru. E un subiect atât de sensibil și cu încărcătură emoțională, încât e important ca toți cetăţenii să știe exact despre ce e vorba. De prea multe ori în țara asta am fost manipulați, am fost împinși să credem ceva sau altceva, fără să știm toate datele”, a spus Liviu Dragnea.

Vicepremierul a precizat că Guvernul a dus la capăt o negociere prin care s-au mărit investițiile în mediu, redevenţele și participatia statului „și a pus pe masa Parlamentului acest punct de plecare”.

Câteva mii de persoane,majoritatea tineri, au protestat pentru a patra zi consecutiv în Capitală, la Universitate, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Proiectul de lege care permite exploatarea la Roşia Montană a trecut de Guvern şi merge în Parlament pentru a fi adoptat. Guvernul a renegociat termenii proiectului, iar lucrările ar urma să înceapă în noiembrie 2016.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liviu-dragnea-guvernul-nu-a-aprobat-sau-respins-proiectul-rosia-montana-114827


Analyse


2025-11-26 17:53:49

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.