Prima ședință a Comisiei parlamentare pentru Roșia Montană. Reprezentanții SRI și SIE, invitați la dezbateri 

Actualizare 14.16.Săptămâna viitoare vom invita Ministerul Marilor Proiecte, SC Minvest SA, ministerul Economiei, RMCG, Institutul Geologic al României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Bugetului, Ministerul Pădurilor şi Apelor, SRI şi SIE”, a spus, luni, preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov.

El a adăugat că, de asemenea, la dezbateri va fi invitat şi ministerul Dezvoltării Regionale.

____________________________________________________________________________

Senatorii și deputații din comisie discută, astăzi, cu reprezentanții ministerelor Culturii și Justiției, care au avizat favorabil proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană.

Dintre cei 21 de membri ai comisiei pentru Roşia Montană, opt aparţin PSD. Acelaşi partid a desemnat şi preşedintele comisiei: senatorul Darius Vâlcov, fost primar PDL al oraşului Slatina până în martie 2012.

A candidat, două luni mai târziu, sub sigla USL şi a câştigat cu peste 80 la sută din voturi. Nu a stat prea mult la primărie, pentru că în toamnă a devenit senator.

Comisia pentru Roşia Montană are termen până pe 20 octombrie pentru finalizarea raportului.

A 22-a zi de proteste faţă de proiectul de exploatare auriferă cu cianuri de la Roşia Montană a adunat peste 15.000 de manifestanţi în Capitală, într-un marş care a blocat succesiv, duminică, mai multe bulevarde. 

Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Alba Iulia şi Iaşi, dar şi în străinătate. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/prima-sedinta-a-comisiei-parlamentare-pentru-rosia-montana-reprezentantii-sri-si-sie-invitati-la-dezbateri-122561


Analyse


2025-02-28 06:12:49

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Dezbateri parlamentare Rosia Montana

Entity Sentiment:

  • Comisia parlamentara pentru Rosia Montana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Darius Valcov: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Rosia Montana: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • SRI: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SIE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Slatina: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Cluj-Napoca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Timisoara: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Alba Iulia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Environment

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Environment

Excerpt: Prima sedinta a Comisiei parlamentare pentru Rosia Montana a avut loc, cu participarea reprezentantilor SRI si SIE. Dezbaterile au inclus discutii cu ministerele Culturii si Justitiei, iar protestele impotriva proiectului au continuat in mai multe orase.

Summary: Prima sedinta a Comisiei parlamentare pentru Rosia Montana a avut loc, cu participarea reprezentantilor SRI si SIE. Dezbaterile au inclus discutii cu ministerele Culturii si Justitiei, care au avizat favorabil proiectul de lege privind exploatarea de la Rosia Montana. Comisia, condusa de Darius Valcov, are termen pana pe 20 octombrie pentru finalizarea raportului. Intre timp, protestele impotriva proiectului de exploatare aurifera cu cianuri au continuat, adunand peste 15.000 de manifestanti in Capitala si in alte orase din tara si strainatate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.