[analyse_image type=”featured” src=”https://opiniabuzau.ro/wp-content/uploads/2026/10/punct-gastronomic-local-scaled.webp”]
Berca și Scorțoasa sunt cele două unități administrativ – teritoriale (UAT) pe teritoriul cărora se vor derula lucrările în cadrul proiectului major pentru reabilitarea drumului către monumentul natural Vulcanii Noroioși. Pentru aceasta, luni, 5 octombrie, a fost predat amplasamentul pentru lucrările de refacere și modernizare a drumurilor județene 102F și 220A, pe ruta Sătuc – Scorțoasa – Vulcanii Noroioși, un eveniment organizat, în comun, de asocierea de constructori, de autoritățile județene, reprezentate de Executivul Consiliului Județean și de primarii celor două comune.
Pentru următorii ani, exceptându-i pe cei trei care reprezintă perioada în care va fi implementat proiectul de investiții, se apreciază că pe teritoriul celor două localități se va resimți un fenomen de dezvoltare economică pe domeniul agroturismului, zona vizată fiind ce a activării așa-numitelor Puncte Gastronomice Locale.
„O veste importantă pentru locuitorii comunei Scorțoasa și pentru dezvoltarea turistică a zonei. Un proiect așteptat de comunitate a intrat într-o nouă etapă și comuna Scorțoasa poate face un pas important spre modernizare. Modernizarea celor două drumuri județene va însemna mai multă siguranță în trafic, acces mai bun pentru locuitori și condiții moderne pentru turiștii care ajung la Vulcanii Noroioși, una dintre cele mai importante atracții naturale ale județului Buzău. Pentru comuna Scorțoasa, acest proiect reprezintă mai mult decât o investiție în infrastructură. Este o investiție în oameni, în comunitate și în viitorul acestei zone”, a declarat primarul Vasile Săcuiu.
La rândul său, Eugen Denis Ionescu, primarul comunei Berca, este de părere că, dincolo de modernizarea infrastructurii rutiere și de îmbunătățirea serviciilor publice de transport, facilitarea accesului către monumentul natural Vulcanii Noroioși va transforma zona într-o reală atracție pentru turiști, nu numai din România.
Cei doi șefi de administrații publice sunt de acord că segmentul agroturismului, cu trimitere expresă către inițiativele la nivelul gospodăriilor particulare, sub forma punctelor gastronomice locale, va fi o nișă pentru dezvoltarea afacerilor în sine, dar și un pol de atracție pentru turiștii vizitatori, fie că vor fi în tranzit, sau doritori să cunoască în amănunt zona, ceea ce presupune accesarea ofertelor de cazare, de asemenea în gospodării ce ar putea fi pregătite și amenajate în scop turistic. În așteptarea perioadelor de reviriment, cei doi primari au dezvăluit faptul că administrațiile locale au sprijinit inițiative în zonă, care au presupus organizarea de cursuri pentru acomodare profesională, dedicate tocmai acelor gospodari din zonă care ar fi dispuși să dezvolte o afacere familială sub forma punctelor gastronomice locale, și de o parte și de cealaltă înregistrându-se câte 50 de participanți.
[analyse_source url=”https://opiniabuzau.ro/doua-comune-buzoiene-vor-inregistra-un-boom-pe-agroturismul-local/”]
