[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwNiUyRjE4JTJGMjc5NTkxM18yNzk1/OTEzX3Byb2ZpbWVkaWEtMTExMDc2MTg4/MS5qcGcmdz0xMjAwJmg9NjMwJnpjPTEm/aGFzaD1iN2NiNWUyYmMxOGY1NGYwODdkMmY0ZGRkOWE5YTI0YQ==.thumb.jpg”]
Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul şef al guvernului în urma victoriei decisive obţinute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează EFE, preluată de Agerpres.
Conform rezultatelor parţiale – numărătoarea a început cu o întârziere de trei ore din cauza unor probleme tehnice -, partidul lui Kulbergs se află în frunte cu 35,54% din voturi (246.342 de buletine de vot), după centralizarea datelor din 90% dintre secţiile de votare, asigurându-şi 41 de mandate în Parlament.
O victorie zdrobitoare, care a dus la mai mult decât dublarea rezultatului partidului populist şi naţional-conservator „Letonia pe Primul Loc” (LPV). Acesta a obţinut 92.515 voturi (13,35%) – asigurându-şi 17 mandate parlamentare – în cadrul unor alegeri la care au avut drept de vot aproximativ 1,5 milioane de letoni, iar prezenţa la urne a fost de 51,79%.
Pe locul al treilea s-a situat formaţiunea social-conservatoare „Puterea Suverană / Noi Letoni” (SV/JL), care a obţinut 15 mandate cu 80.784 de voturi (11,66%).
Aceasta a fost urmată de partidul naţional-conservator „Alianţa Naţională” (AN), care şi-a asigurat 11 mandate parlamentare cu 63.214 voturi (9,12%).
Partidul social-democrat Progresiştii (P) s-a clasat pe locul al cincilea, obţinând 48.002 voturi (6,92%) – ceea ce i-a asigurat nouă mandate – fiind urmat de formaţiunea centristă Noua Unitate (JV), care a câştigat şapte locuri cu 42.080 de voturi (6,07%).
Kulbergs anticipase perspectiva guvernării, stabilind priorităţi clare pentru viitorul executiv.
„În noul guvern, dacă voi avea ocazia să îl conduc, primul lucru (care trebuie abordat) este, cu siguranţă, bugetul”, a declarat prim-ministrul, potrivit relatărilor postului public de radiodifuziune leton LSM.
Odată cu victoria AS, Kulbergs are asigurată primirea mandatului din partea preşedintelui pentru a forma un guvern de coaliţie, o sarcină în realizarea căreia s-ar putea baza pe AS şi JV, având în vedere refuzul naţional-conservatorilor de a participa la o guvernare alături de social-democraţi.
Social-democraţii sunt, totuşi, „deschişi să participe la negocierile pentru formarea unui guvern”, a declarat pentru EFE Agnese Lace, co-preşedintă a social-democraţilor letoni.
Pentru Kulbergs şi partidul său, aceste rezultate reprezintă un succes major, întrucât formaţiunea şi-a îmbunătăţit semnificativ performanţa faţă de alegerile anterioare din 2022, când AS a obţinut 11,14% din voturi.
O parte din acest succes i se datorează lui Kulbergs, perceput ca un lider dinamic care îşi comunică frecvent activităţile şi opiniile pe reţelele de socializare şi care a convocat reuniuni guvernamentale extraordinare pentru a aborda chestiuni urgente în afara programului obişnuit al cabinetului.
Editor : B.E.
[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegeri-in-letonia-lista-unita-cistiga-scrutinul-si-i-permite-lui-andris-kulbergs-sa-ramana-premier-3976869″]