Inițiative trăsnite ale parlamentarilor: De la cod vestimentar pentru aleși la farmacie cu medicamente ieftine și saună

Deja există piscină și saună, din construcția Palatului Parlamentului. Nu au folosite niciodată și se degradează. Pot deveni oaza de relaxare a aleșilor dacă investesc 200 de mii de euro în renovare. Parlamentarii ar da banii fără probleme, dar au o mică reținere.

„Sunt două opțiuni: ori o lăsăm să se degradeze ca să dăm satisfacție populismului și să nu citim pe micile dumneavostră ecrane că facem piscine pentru parlamentari, ori o terminăm și o dăm în folosință”, a spus Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului.

Senatorii au renunțat deocamdată la centrul de relaxare. Dar la Camera Deputaților, alt proiect a stârnit mare vâlvă. Parlamentarii au vrut să își facă farmacie. Una din care să nu lipsescă niciun medicament și care să aibă, dacă se poate, și prețuri decente.

„Aici am avut parlamentari cărora le-a venit rău și am stabilit cu Casa de Sănătate, asta e cea mai bună soluție”, a explicat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Dar până și colegul lor liberal, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, s-a împotrivit și a spus: „Eu cred că este o prostie!”

Dacă a picat și acest plan, deputații sunt însă pe cale să schimbe fața Parlamentului. Vor să dea jos gardul și să transforme esplanada dinspre Piața Cosntituției într-un parc, care să arate miraculos: o pasarelă cu lift, o cădere de apă, ochiuri de apă, canale, izvoare, o zonă verde generoasă și șase grădini. Așa ar putea arăta această esplanadă în mai puțin de un an.

Încă nu e clar dacă zidul care înconjoară clădirea poate fi dărâmat în totalitate. Primul pas, simbolic, a fost făcut însă, de o vedetă, Roger Waters.

Și tot deputații au avut mult de furcă anul acesta cu ținutele pe care ar trebui să le poarte aleșii. Au vrut să facă un cod vestimentar, dar s-au încurcat în definiții.

„Ce înseamnă decent? Păi, decent înseamnă să ai costum”, crede Tinel Gheorghe.

„Ca bărbat mie îmi place oricum e îmbrăcată o femeie și nu pot să-i fac limitare. Deși poate fiecare bărbat ar visa altfel”, a spus Valeriu Zgonea.

Ocupați cu atâtea proiecte trăznite, parlamentarii au rămas codași la capitolul legi. Într-un an, trei sferturi dintre ei nu au reușit să depună măcar o inițiativă care să devină lege.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/initiative-trasnite-ale-parlamentarilor-de-la-cod-vestimentar-pentru-alesi-la-farmacie-cu-medicamente-ieftine-si-sauna-174291


Analyse


2025-03-31 01:19:05

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Initiative parlamentare neobisnuite

Entity Sentiment:

  • Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Dan Mihalache: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Eugen Nicolaescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Roger Waters: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Tinel Gheorghe: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Parlamentarii romani propun initiative neobisnuite, inclusiv renovarea unei piscine si saune, infiintarea unei farmacii cu medicamente ieftine si transformarea esplanadei Parlamentului intr-un parc.

Summary: Parlamentarii romani au propus mai multe initiative neobisnuite, cum ar fi renovarea unei piscine si saune nefolosite in Palatul Parlamentului, infiintarea unei farmacii cu medicamente ieftine si transformarea esplanadei din fata Parlamentului intr-un parc cu pasarela si gradini. Desi unele proiecte au fost criticate sau abandonate, ele au starnit discutii aprinse. In plus, s-a discutat despre un cod vestimentar pentru alesi, dar fara a ajunge la un consens. In ciuda acestor proiecte, multi parlamentari nu au reusit sa depuna initiative legislative care sa devina legi.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.