Crin Antonescu neagă că i-ar fi propus lui Victor Ponta liste comune la europarlamentare

„Candidatura comună la europarlamentare (n.r.) nu este ideea mea şi nu eu i-am făcut propunerea lui Victor Ponta în acest sens. Într-o discuţie complet informală purtată timp de câteva minute cu mine într-un grup de colegi s-a vehiculat acea ipoteză şi am spus că există multe incoveniente şi că PNL nu îi surâde această participare comună dintr-un motiv special: avem o bătălie de imagin pe dreapta, candidând în USL lăsăm dreapta liberă, pentru că USL e o mare coaliţie de stânga – dreapta, care nu e nici stânga nici drepta, ci duce spre centru. Ar merita luat în dicuţie pentru că ar fi cel mai credibil semnal de revigurare a USL, în condiţiile în care foarte mulţi aşteaptă doar data despărţirii. Am vehiculat o ipoteză în treacăt.

Am putea continua să o discutăm, mi se pare din ce în ce mai puţin probabil. Nu a fost o solicitare din partea noastră, nu cred că era cazul ca Victor Ponta să o prezinte public, dar nu e mare problemă din asta. A spus Ponta lucruri mai grave, cum că aş fi vrut să îi dat TV lui Guşă sau lui Rareş Bogdan. (…) Sunt dispus până e posibil să lupt pentru apărarea unui proiect în care am investit foarte mult. Dacă avem nişte idei şi găsim o cale să discutăm de o formulă pe liste comune la europarlamentare – care are multe inconveniente – o putem face, dar nu e pe lista de priorităţi a PNL”, a declarat Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PNL a propus PSD ca cele două formaţiuni să candideze împreună la europarlamentarele din 2014,

Premierul Victor Ponta a anuntat ca a transmis colegilor social-democraţi în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional a PSD de luni propunerea PNL ca cele două partide să participe pe liste comune la alegerile europarlamentare.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/crin-antonescu-neaga-ca-i-ar-fi-propus-lui-victor-ponta-liste-comune-la-europarlamentare-172201


Analyse


2025-03-03 15:24:45

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Negare propunere liste comune

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Crin Antonescu neaga propunerea de liste comune la europarlamentare cu Victor Ponta, mentionand ca nu a fost ideea sa si ca PNL nu este interesat de o astfel de colaborare.

Summary: Crin Antonescu a negat ca ar fi propus lui Victor Ponta liste comune la alegerile europarlamentare, subliniind ca nu a fost ideea sa si ca PNL nu este interesat de o astfel de colaborare. Antonescu a mentionat ca discutia a fost informala si ca PNL nu doreste sa participe la o coalitie care ar putea lasa dreapta politica libera. Victor Ponta a declarat ca PNL a propus PSD sa candideze impreuna la europarlamentarele din 2014, dar Antonescu a subliniat ca nu a fost o solicitare oficiala din partea PNL.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.