Crin Antonescu: PNL ar trebui să aibă maturitatea de a participa pe liste proprii la europarlamentare

Foto: Mediafax

Crin Antonescu a fost întrebat dacă el susţine ideea listelor comune USL la europarlamentare sau participarea PNL pe liste separate.

„Eu continuu să cred – e o părere strict personală, nu mă opun oricărei formule – că noi ar trebui să avem maturitatea să putem face aceste alegeri pe liste separate, menţinând USL şi menţinând toate acele obiective comune ale USL”, a declarat preşedintele PNL, potrivit Mediafax.

Ministrul liberal de Interne Radu Stroe, vicepreşedinte al PNL, a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că susţine ideea listelor comune PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare, menţionând că acesta este punctul său de vedere.

„Am văzut la PSD nişte măsuri de natură organizatorică şi nişte elemente de calendar pentru pregătirea ca partid distinct a alegerilor europarlamentare, ceea ce şi noi am făcut astăzi. Dacă la un moment dat în cursul discuţiilor pe care le avem apare o asemenea propunere, o vom discuta, dar deocamdată ea nu este de actualitate. Dacă aceşti colegi doresc să participe pe liste comune, vor pune această problemă în partid şi, sigur, în USL”, a mai declarat Crin Antonescu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/crin-antonescu-pnl-ar-trebui-sa-aiba-maturitatea-de-a-participa-pe-liste-proprii-la-europarlamentare-181605


Analyse


2025-03-21 04:33:17

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Discutii despre alegeri europarlamentare

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Radu Stroe: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Crin Antonescu considera ca PNL ar trebui sa participe pe liste proprii la alegerile europarlamentare, mentinand USL si obiectivele comune. Radu Stroe sustine listele comune PNL-PSD.

Summary: Crin Antonescu a declarat ca PNL ar trebui sa aiba maturitatea de a participa pe liste proprii la alegerile europarlamentare, mentinand USL si obiectivele comune. Radu Stroe, ministrul liberal de Interne si vicepresedinte al PNL, a mentionat ca sustine ideea listelor comune PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare. Antonescu a subliniat ca, desi exista discutii, propunerea de liste comune nu este de actualitate in prezent.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.