Traian Băsescu: Vreau o discuţie cu partidele de guvernământ, pentru a evita dispute care duc la pierdere de timp

Foto: Presidency.ro

„Esenţial este să ştim fiecare ce vrem. Este bine să convenim câteva lucruri extrem de importante pe care să nu avem discuţii”, a spus președintele, în cadrul unui interviu pentru Evenimentul Zilei.

În ceea ce privește prioritățile pentru 2014, Traian Băsescu a enumerat consolidarea justiţiei, o creştere economică peste 3% și continuarea proceselor de integrare, „care reprezintă fundamentul politicii noastre”. Toate acestea „sunt posibile dacă facem ce trebuie”, a spus Traian Băsescu.

Președintele a precizat că va rămâne „un președinte implicat” până pe 21 decembrie, „până în ultima zi a mandatului”.

Traian Băsescu a vorbit și despre pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta. Acesta „rămâne valabil”, a spus președintele, deși l-a criticat din nou pe șeful Executivului.

„Pe Victor Ponta nu-l mai crede niciun partener extern după marțea neagră, a spus președintele”, adăugând că decizia Parlamentului de a vota controversata lege a amnistiei și modificarea din Codul Penal care scotea parlamentarii din rândul funcționarilor publici „a demonstrat că USL este dispusă să încalce oricând justiția”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-vreau-o-discutie-cu-partidele-de-guvernamant-pentru-a-evita-dispute-care-duc-la-pierdere-de-timp-179340


Analyse


2025-03-23 04:16:25

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Discutie politica Basescu

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • USL: negative (score: -0.4 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Parlament: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Traian Basescu doreste o discutie cu partidele de guvernamant pentru a evita dispute inutile. El a subliniat prioritatile pentru 2014 si a criticat pactul de coabitare cu Victor Ponta.

Summary: Traian Basescu a declarat ca doreste o discutie cu partidele de guvernamant pentru a evita dispute care duc la pierdere de timp. El a subliniat prioritatile pentru 2014, inclusiv consolidarea justitiei si cresterea economica. Basescu a mentionat ca va ramane un presedinte implicat pana la finalul mandatului sau. De asemenea, a discutat despre pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta, criticandu-l pe acesta si mentionand ca USL este dispusa sa incalce justitia.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.