Articol de – Publicat luni, 14 septembrie 2026 10:59 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 11:16

Potrivit lui Johnny Ondina, specialistul în nutriție citat de cotidianul spaniol AS, secretul lui Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai longevivi sportivi din istoria fotbalului de elită, nu constă în alimente exotice, ci într-o dietă simplă și riguroasă, pe care o urmează cu sfințenie.

La 39 de ani, Cristiano Ronaldo a reușit să devină unul dintre cei mai în vârstă jucători care au participat la un Campionat Mondial și al doilea cel mai vârstnic marcator, fiind depășit doar de Roger Milla, care a înscris pe când avea 42 de ani și 39 de zile. Fotbalist activ încă în Arabia Saudită, Cristiano impresionează printr-un fizic de invidiat, fiind recunoscut de altfel pentru obsesia cu care se îngrijește de condiția corpului său.

„Orice mănâncă Cristiano Ronaldo avem și noi în bucătărie”

Cristiano Ronaldo s-a menținut fără a recurge la strategii miraculoase sau la trenduri de pe Instagram, bazându-se pe o alimentație pe care nutriționistul sportiv Johnny Ondina o descrie ca fiind „simplă și directă”.

Secretul dietei lui Cristiano Ronaldo este un ingredient pe care 90% dintre oamenii obișnuiți sau sportivii de elită nu îl au: constanța! Oricare dintre ingredientele pe care le are el în casă le putem avea și noi. De fapt, aș spune că alimentația lui este destul de plictisitoare”, explică specialistul.

„De multe ori căutăm soluții magice și ne lăsăm influențați de ce vedem pe rețelele sociale, în timp ce neglijăm fundamentul, adică perseverența. Bucătăria lui este plină de produse naturale, care nu sunt aduse din locuri îndepărtate. Problema este că există tineri de 18 ani care cumpără sare de Himalaya sau care au citit pe rețelele sociale că, dacă țin post negru timp de cincisprezece zile, vor marca un gol în vinclu, dar lucrurile nu stau așa”, a explicat nutriționistul.

„El a recunoscut că, foarte rar, a consumat zaharuri simple sau produse ultraprocesate, tocmai pentru a nu avea o relație nesănătoasă cu alimentația”, insistă Ondina, înainte de a trage o concluzie. „Ceea ce ar trebui să încercăm să imităm este faptul că 95% din timpul său el mănâncă sănătos, iar în restul de 5% își permite mici abateri. Cred că la majoritatea populației, procentajul este invers.”

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Colecția impresionantă de mașini a lui Cristiano Ronaldo // foto: instagram @cristiano

Cristiano își continuă drumul spre golul 1.000

Atacantul lui Al Nassr a marcat al 979-lea gol din carieră împotriva echipei de pe ultimul loc în Liga Saudită, Abha. Cristiano Ronaldo a mai făcut un pas spre golul 1.000, cota pe care vrea s-o atingă până la finalul carierei. Împotriva ultimei clasate Abha l-a marcat pe cel cu numărul 979, în urma unui corner. În minutul 22, el a expediat balonul în plasă cu cu o lovitură de cap, pentru 1-0, și a „pus-o” pe Al Nassr pe drumul cel bun spre victorie.

După fluierul final, el a rupt tăcerea și a postat un mesaj de 4 cuvinte pe rețelele de socializare. „Munca grea dă roade”, a scris el pe platforma X.

Acesta ar putea fi ultimul sezon al lui Ronaldo în fotbal – portughezul a recunoscut recent că vrea să petreacă mai mult timp cu familia. Într-un interviu acordat revistei Vogue cu privire la căsătoria cu Giorgina Rodriguez, Ronaldo a declarat că perioada lui pe teren se apropie de final.

Citește și:

Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
Superliga
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”

La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Superliga
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club

Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!
Campionate
Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!

Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului
Superliga
Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport


Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.


Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”


Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”