Spania: Scandal legat de o listă neagră de jurnaliști întocmită de guvern

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202609/20260909005229_102992.jpg”]

Ministerul spaniol de Interne a prezentat scuze și a negat marți orice încercare de a reduce la tăcere presa, după publicarea unui articol care dezvăluie existența unei liste de jurnaliști și a opiniilor lor politice, notează AFP.

Jurnalul online El Confidencial a publicat marți o informație referitoare la ‘un dosar despre zeci de jurnaliști activi (…) destinat supravegherii afilierii lor politice’, printre care se numără directori și editorialiști populari.

‘Documentul a fost întocmit în secret (…) și conține un număr mare de fișe’ despre jurnaliști, însoțite de fotografii și de ‘comentarii despre activitatea și pozițiile lor politice’, a indicat El Confidencial.

‘Jurnalist controversat’, ‘independent’, ‘tendință conservatoare’, ‘extremă dreaptă’, ‘dezinformare’, ‘clar de stânga și pro-guvernamental, ‘mai combativ în ultimul timp’ și ‘ideologie de extremă dreaptă’, se numără printre descrierile citate de jurnal.

Federația asociațiilor de jurnaliști din Spania (FAPE) a criticat dur ministerul pentru că a ‘introdus un element de supraveghere și de potențiale represalii’, o practică ‘incompatibilă cu statul de drept și susceptibilă să dăuneze exercitării jurnalismului critic’.’

‘Într-o societate democratică, niciun organism de stat nu este legitim să recenzeze, să catalogheze sau să descrie ideologia jurnaliștilor, deoarece acest lucru constituie un atac direct la adresa libertății presei’, a subliniat FAPE.

Ministerul de Interne a indicat într-un comunicat că lista era ‘un document intern’ creat în 2024 ‘cu titlu consultativ și fără nicio intenție de a instaura cenzura sau de a restricționa activitatea jurnaliștilor’.

‘Prezentăm scuzele noastre profesioniștilor care s-au putut simți ofensați de conținutul documentului și de anumite comentarii’, a adăugat comunicatul.

Principalul partid de opoziție, Partidul Popular (PP, dreapta), a acuzat Ministerul de Interne că ‘atacă jurnaliștii’ și a pus în contrast această ‘listă neagră’ cu incapacitatea ministerului de a anticipa criza din Ceuta, când peste 70.000 de migranți au intrat dinspre Maroc pe 30 și 31 iulie.

‘Acest minister avea o listă neagră de jurnaliști pe care să îi vizeze și să îi stigmatizeze, ceea ce ne întoarce într-o epocă apusă la care nu trebuie să revenim’, a declarat purtătoarea de cuvânt a PP, Ester Munoz, făcând aluzie la cei 36 de ani de dictatură ai generalului Francisco Franco. AGERPRES/(AS – redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.elconfidencial.com

Afisari: 137

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/social-extern/2026/09/09/spania-scandal-legat-de-o-lista-neagra-de-jurnalisti-intocmita-de-guvern–1591843″]


Analyse


2026-09-09 02:42:36

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.