[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-a/ac4c394d-0a7c-4211-8b83-7b936e7c04b3/index.png?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Din
nămolul de la Amara, doctorul Ştefan Ionescu-Călineşti a obținut
medicamente și produse cosmetice valoroase, care au dăinuit peste
timp sub denumirea generică de Pell Amar, realizate pe baza unor
extracte obţinute din nămolul sapropelic de la Amara.
Era doar un
medic de dispensar în acest capăt de lume când soția sa, Mihaela
Theodossiu, fiica arhitectului și compozitorului Lucian Theodossiu,
a fost diagnosticată cu sclerodermie, care a debutat la o mână și
care avea o evoluție rapidă. Nimic nu avea leac, și atunci
medicului i-a venit ideea să caute leacul în nămolul de Amara,
după ce anterior vindecase un bolnav cu același diagnostic.
„Tratasem cu succes multe afecţiuni ale pielii cu acest nămol,
dar nu ştiam ce conţine. După cercetări febrile făcute zi şi
noapte, în condiții de laborator improvizat, am reuşit să obţin
un extras concentrat din nămol cu care am badijonat porţiunea de
piele cuprinsă de boală de la mîna soţiei. După o lună era
vindecată. Dar m-am «îmbolnăvit» eu de pasiunea pentru
cercetare. Am continuat, amplificat, studiul nămolului şi treptat
după ani de muncă i-am descoperit potenţele curative, am stabilit
un inventar al tuturor enzimelor, vitaminelor, substanţelor minerale
sau nutritive şi al altor compuși chimici, foarte complecşi, toţi
de sorginte naturală, care au o acţiune directă foarte eficientă
asupra multor afecţiuni ale organismului uman. Am reuşit să extrag
o esenţă din pelloidul nămolului care a constituit materia primă
pentru medicamentele şi produsele cosmetologice din gama Pell Amar;
denumirea vine de la pelloid şi de la Amara, staţiunea unde mi-am
început cariera de balneolog şi cea de cercetător“, a povestit
doctorul Ştefan Ionescu-Călineşti, după mulți ani, într-un
interviu pentru „România pitorească“ în anul 1987.
Medicament
natural
Nu
considera că Pell Amar era un miracol medical, ci un medicament
natural care are o deosebită eficienţă într-un mare număr de
boli. Explicaţia era una simplă: „bogăţia de substanţe
naturale active conţinute de extrasul de polioid care acţionează,
regenerator, asupra organismului omenesc. Şi ceea ce este foarte
important, acest medicament nu are nici o implicaţie toxică, după
cum se menţionează în farmacopeea română. Pell Amarul se
prezintă sub multe forme de medicament, fiole, drajeuri, șampon,
gel, unguent, pastă de dinți etc., ceea ce înseamnă o diversitate
de tehnologii terapeutice. Dar marele lui avantaj, în bolile
reumatismale sau de piele, este acela că se poate aplica şi
persoanelor în vîrstă care nu pot fi tratate cu nămoloterapie şi
cură solară. Poate fi folosit în orice stațiune, spital,
policlinică, dar şi acasă, chiar de pacient, în urma indicațiilor
medicului“, spunea medicul în același interviu.
Nu
a durat mult până când medicamentul-minune să ajungă în
tratamentul de masă al românilor, dar și al străinilor. La
București, în Hotelul Parc se înființase Clinica Pell-Amar, unde
în fiecare an mii de oameni din ţară sau din străinătate veneau
să se trateze cazându-se în hotel sau ambulatoriu. În Poiana
Brașov exista un cabinet Pell Amar. În șase stațiuni
balneoclimaterice din România – Băile Felix. Băile Herculane,
Călimăneşti-Căciulata, Eforie Nord, Mangalia și Neptun – se
făcea terapie cu Pell Amar.
La
protestul din Piața Palatului
Destinul
medicului a fost unul amar, așa cum a fost și mica așezare uitată
din Bărăgan, acolo unde l-au purtat pașii. Ştefan
Ionescu-Călineşti s-a născut la 24 septembrie 1922 în comuna
Drăgănești, Vlașca, actualul județ Teleorman, fiind fiul
moșierului Mihail Ionescu-Călinești. Adolescența și-a petrecut-o
în București alături de fratele mai mare, Mihail, și mama,
într-un vechi imobil care a fost demolat în perioada ceaușistă.
După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir“
s-a înscris la Facultatea de Medicină din București cu gândul de
a se face chirurg.
Dar viața l-a purtat pe alte căi. Alături de
fratele său, proaspăt absolvent al Institutului Politehnic
București, făcea parte din Tineretul Liberal cu care participase la
manifestația promonarhistă și anticomunistă din 8 noiembrie 1945
de la Piața Palatului. „De dimineață m-am dus în Piața
Palatului. Era ziua Regelui Mihai. M-am așezat în prima linie. În
linia în care s-a tras. În frenezia de manifestanți, am văzut cum
cădeau oamenii. Unul după altul, răpuși de gloanțe. Toți am
fost imortalizați pe peliculă. Imediat am fost arestat. Mi-au dat
«n» condamnări, cea mai mare fiind de 25 de ani“, a povestit el
într-un interviu pentru „Jurnalul Național“.
A fost prima condamnare dintr-un șir lung de pedepse.
În
perioada 1948-1954 a fost arestat și eliberat de 24 de ori, sub
diferite acuzații, spune profesoara Dorina Sandu, care a realizat și
singura monografie a localității Amara în cadrul căreia a scris
și povestea medicului. Pentru a se putea întreține, Ştefan
Ionescu-Călineşti umbla din casă în casă cu trusa de injecții.
Așa își asigura hrana sau putea cumpăra o carte de medicină.
Amara,
ultima destinație
În
1948, Ştefan Ionescu-Călineşti a susținut teza doctorală
apreciată magna
cum laudae,
obținând titlul de doctor în medicină și chirurgie. În perioada
de pregătire a lucrării, după rezidențiatul pe care l-a făcut în
spitalele Colțea, Panduri, Brâncovenesc, Grivița și fostul Spital
de Urgență, s-a dus voluntar în campania anti-exantematică din
Moldova. La întoarcerea din campanie însă, și-a găsit ocupat
postul de la Colțea. Această nedreptate nu l-a descurajat și a
hotărât să plece la țară. Așa a ajuns în anul 1949 la
Mălăiești, Prahova, într-un dispensar distrus unde a introdus
pentru prima oară în România tratamentul cu extract de placentă.
Destinul
l-a purtat apoi la Amara, unde a fost repartizat. I s-a prezentat o
listă de 200 de localități. A închis ochii și a pus degetul pe
Amara, așa cum scrie Dorina Sandu în „Monografia localității
Amara“. La capătul drumului îi aștepta un sat, cu oameni săraci,
cu străzi pline de noroi, fără apă potabilă și seri luminate cu
lampa de gaz. Împreună cu tânăra soție au stat o perioadă la o
casă bătrânească, din sat, cu pământ pe jos, sobă oarbă și
pat de scânduri cu saltea de paie. Aici a lucrat mulți ani la
dispensar, iar din anul 1960 a devenit medic specialist balneolog și
a început să producă în laboratorul improvizat primul extract
uscat de nămol sub formă de pulbere, fără a utiliza solvenți sau
proceduri chimice.
Cu
securiștii pe urme
Trecutul
însă îl urmărea. A fost din nou arestat pe motive politice timp
de doi ani. A cunoscut oroarea altor locuri de detenție: Malmaison,
Poarta Albă, Jilava. Peste ani, i s-a recunoscut oficial calitatea
de Luptător în Rezistența Anticomunistă, dar tinerețea lui
fusese distrusă. În întreaga sa carieră, relatează Larisa
Ionescu-Călinești, nora sa, la rândul său medic de medicină
internă și apifitoterapie, era invidiat pentru posibilitatea, de
neimaginat în acele timpuri, de a pleca pentru promovarea produselor
Pell Amar la congrese internaționale în străinătate, unde era
însoțit de „amicii gradați“. „În toată această perioadă,
doctorul și-a păstrat cu încăpățânare verticalitatea și
neacceptând niciun compromis, nu a marșat la intențiile de
racolare ale serviciilor, intenții adesea foarte insistente. De
multe ori am fost de față la convorbiri telefonice în care
securistul de serviciu, care se prezenta ba doctor Petcu, ba doctor
Pascu, îl trăgea de limbă despre o anume persoană. Și socrul meu
schimba vorba“, își amintește medicul.
Cele mai frumoase saline din România. Cât costă biletele și ce poți vedea la fiecare
Nu
a putut să-și ducă la îndeplinire nici visul său științific,
acela ca salba de lacuri sărate Amara – Fundata – Șchiaua să
devină zonă balneară a Bucureștiului și să înființeze un
sanatoriu balnear. Invidia și lipsa de viziune a unor superiori, dar
și a unor „tovarăși“
din Ministerul Sănătății, au dus la destituirea lui din postul de
director al stațiunii. Ajuns din nou fără un loc de muncă, s-a
îndreptat către Ministerul Turismului unde a primit un post de
consilier de specialitate în probleme balneare. După 1989, când
s-a desființat clinica de la Hotelul Parc, a părăsit România și
a condus o clinică de specialitate în Uruguay, unde și-a brevetat
noi produse, medicamente și cosmetice obținute din algele lacurilor
sărate din Câmpia Română. A murit în anul 2016 și a fost
înmormântat în Cimitirul Bellu.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/povestea-doctorului-care-a-transformat-namolul-de-2554120.html”]