ANI: Funcția de primar este incompatibilă cu cea de ministru

Secretariatul General al Guvernului a solicitat ANI un punct de vedere în acest sens, iar răspunsul inspectorilor de integritate a fost acela că, potrivit legii, o persoană cu o funcţie de ales local trebuie să demisioneze din funcţie înainte să fie numită într-un post de membru al Guvernului.

Solicitarea a fost făcută în condițiile în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat de PNL pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne, amintește Mediafax.

Klaus Iohannis a spus astăzi că va face toţi paşii ceruţi de lege pentru a deveni membru al Guvernului.

„Acest lucru este treaba mea şi nu am neapărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer. Pe de altă parte, e clar că noi, PNL, nu vom merge niciunde să cerem o lege pentru un om şi nici eu nu am de gând să intru într-o situaţie discutabilă. Reafirm determinarea mea de a deveni vicepremier şi ministru de Interne şi voi face toţi paşii ceruţi de lege pentru a fi şi în legalitate şi a clarifica orice discuţie care s-ar pune înainte de a deveni vicepremier şi ministru ”, a spus el.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ani-functia-de-primar-este-incompatibila-cu-cea-de-ministru-197923


Analyse


2025-11-13 17:42:00

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.