[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjQl/MkYwNCUyRjI2JTJGMTk2MTg1M18xOTYx/ODUzX3Byb2ZpbWVkaWEtMDM1MTE1OTkx/Mi5qcGcmdz0xMjAwJmg9NjMwJnpjPTEm/aGFzaD05Yzk4NTIxMTYzOWExZWJmZDQ1NDEwZmFjMDBjMTQ1ZA==.thumb.jpg”]
Federaţia Olandeză de Fotbal (KNVB) a cerut duminică organizarea unui summit internaţional la Amsterdam, fără Gianni Infantino, pentru a discuta o reformă profundă a guvernanţei FIFA, relatează AFP, citată de News.ro.
Într-un comunicat, KNVB afirmă că forul mondial are nevoie de „o nouă conducere începând cu 2027”, subliniind totodată că o simplă schimbare a preşedintelui nu va fi suficientă. Federaţia, care l-a susţinut pe Infantino la ultima sa realegere din 2023, afirmă că şi-a bazat atunci sprijinul pe angajamente privind buna guvernanţă, drepturile omului, sustenabilitatea şi cooperarea internaţională. „Am ajuns acum într-un punct în care ne-am pierdut încrederea”, scrie aceasta, denunţând o concentrare excesivă a puterii în jurul preşedintelui şi o separare insuficientă între acesta şi administraţia FIFA.
KNVB consideră că procesul legat de proiectul „FIFA Forward Enterprise”, retras între timp, a reprezentat un „moment de cotitură” în relaţia sa cu Infantino. Federaţia solicită acum o dezbatere mai amplă asupra structurii propriu-zise a FIFA înainte de a aborda chestiunea viitorului său conducător. „Trebuie să stabilim mai întâi de ce fel de FIFA are nevoie fotbalul internaţional”, subliniază aceasta.
Olandezii pledează pentru o organizaţie „puternică şi credibilă”
Federaţia pledează pentru o organizaţie „puternică şi credibilă”, dotată cu o guvernanţă consolidată, o transparenţă sporită şi un control independent. Aceasta doreşte ca drepturile omului, sustenabilitatea şi lupta împotriva rasismului şi a discriminării să devină elemente centrale ale deciziilor FIFA, iar organizaţia să reinvestească o parte mai importantă din veniturile sale în dezvoltarea fotbalului mondial.
Pentru a lansa această reflecţie, KNVB propune să găzduiască la Amsterdam un summit care să reunească federaţiile naţionale şi confederaţiile de pe toate continentele. „În calitate de membru fondator al FIFA, avem o responsabilitate deosebită”, afirmă aceasta, declarând că doreşte să acţioneze „ca un actor cu drepturi depline în cadrul comunităţii internaţionale a fotbalului”. Federaţia olandeză îşi rezumă demersul în două etape: „în primul rând, să definim FIFA pe care o dorim, apoi să identificăm conducerea capabilă să o pună în practică”.
Editor : Liviu Cojan
[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/federatia-olandeza-cere-organizarea-unui-summit-privind-viitorul-fifa-la-amsterdam-fara-infantino-3927679″]